Cătălin Dancu şi Petre Condrat, fost manechin al lui Cătălin Botezatu şi unul dintre clienţii avocatului, au ajuns la judecătorie după ce şedinţa începuse, iar acest lucru l-a iritat pe magistratul Adrian Chiţoiu.
Acesta i-a atras atenţia apărătorului că ar trebui să aibă grijă cu ţinuta sa, făcând referire clară la pantofii sport de culoare albastră pe care juristul îi purta.
Afirmaţia judecătorului n-a rămas netaxată de Cătălin Dancu, care a susţinut că nu există nici un regulament care să-i impună costumul şi cravata.
Reacţia l-a enervat şi mai tare pe magistrat, care a decis să-l amendeze pe avocat. Acesta a continuat scandalul şi a cerut imediat recuzarea completului de judecată.
Replicile acide au urmat şi după reluarea şedinţei, cu acelaşi judecător. Acesta l-a taxat şi pe fostul manechin al lui Botezatu, Petre Condrat (foto), care şi-a scuzat lipsa de la termenul trecut spunând că a fost în cantonament cu lotul naţional de canotaj:
“Poate să fie şi Campionatul Mondial de caiac, tot trebuie să veniţi la proces”, i-a spus magistratul.
Hoţii vor să fie judecaţi în Olanda
Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu şi mama primului dintre ei, Olga Dogaru, acuzaţi că în octombrie anul trecut au furat dintr-un muzeu din Olanda tablouri în valoare de peste 18 milioane de euro, au lăsat ieri de înţeles, prin avocaţii lor, că ar fi dispuşi să spună unde sunt pânzele, însă numai dacă vor fi trimişi şi anchetaţi în Ţara Lalelelor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro