Cuvintele lor se spărgeau lovindu-se de un zid care ne proteja de această veste, a dispariţiei celui care a fost poate cel mai mare campion al acestui sport.
Brazilianul avea 34 de ani, era de trei ori campion mondial şi se afla în cea de-a şaptea tură a cursei de pe circuitul de la Imola, atunci când a intrat cu viteză în virajul Tamburello. Maşina sa Williams avea aproape 330 de kilometri pe oră atunci când a ieşit de pe circuit şi 217 km/h atunci când s-a izbit de zidul de beton de pe marginea pistei.
Senna era declara mort la câteva ore după accident, la spitalul Maggiore din Bologna.
Cu doar o zi înainte de decesul brazilianului, pilotul austriac Roland Ratzenberger murise şi el, tot în urma unui accident la Imola, în timpul sesiunii de calificări.
În timpul celor trei zile naţionale de doliu declarate în Brazilia, nu mai puţin de trei milioane de oameni au ieşit pe străzile din Sao Paulo pentru a-i aduce un ultim tribut lui Ayrton.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Viva.ro
Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! A tot încercat să își ascundă SARCINA și a reușit, însă nu pentru mult timp. S-a aflat! Marea noastră VEDETĂ este ÎNSĂRCINATĂ
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
FANATIK.RO
Animalul care poate să hiberneze 3 ani de zile. Nu are auz, dar are un simț al mirosului foarte dezvoltat
GSP.RO
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
FANATIK.RO
Alimentul delicios dar care afectează creierul. E considerat unul dintre cele mai dăunătoare și creează dependență
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
Cu cât vine ANAF un Golf din 2004 cu numărul "FBI"
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct