Burtica micuţului Isbac Pacunda, în vârstă de 3 ani, se făcea de la o zi la alta tot mai mare, fapt pentru care părinţii lui au hotărât să îl ducă la medic. Astfel, după mai multe investigaţii, nu mică le-a fost mirarea doctorilor de la Spitalul Las Mercedes, din oraşul Chiclayo, când au descoperit că băieţelul îşi poartă de fapt în pântec fratele geamăn.
Medicii spun că fetusul are în jur de 700 de grame şi măsoară 25 de centimetri, însă organele vitale, precum inima, plămânii, creierul şi intestinele, nu s-au mai dezvoltat după ce acesta a fost absorbit de celălalt frate în uterul mamei sale.

Micuţul va fi operat

Cu toate acestea, fetusul mort are craniul şi oasele formate, ochii şi are chiar şi păr.
Deşi Isbac pare încântat de starea sa, spunând la toată lumea că îl poartă pe frăţiorul lui în burtică, doctorii au hotărât să îl opereze în curând, pentru a-l scoate pe fratele parazit din abdomen, salvându-l astfel pe micuţul de 3 ani de la o moarte sigură.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro

Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Orașul în care casele costă doar 1 euro. Se află la mai puțin de 5 ore de România, are peisaje superbe, iar aici poți duce o viață frumoasă și liniștită
FANATIK.RO

Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO

Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro

Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI