«Povestea mea, la fel ca a Cenuşăresei»
Privită din afară, viaţa alături de marele tenismen român poate părea un basm, pentru o femeie: bani, călătorii, întâlniri cu lume bună, din înalta societate: “Povestea mea, da, poate fi asemănată cu cea a Cenuşăresei, dar din punctul de vedere al locurilor, al clasei sociale, al personalităţilor pe care am avut ocazia să le cunosc de când sunt cu Ilie. Nu aş fi avut cum să ajung în astfel de lume fără Ilie”, recunoaşte fostul fotomodel. Brigitte a mai declarat, în exclusivitate pentru Libertatea, că are mare încredere în logodnicul ei şi că nu o deranjează că femeile continuă să roiască în jurul lui Nasty, fiind ferm convinsă că nici una dintre ele nu se va alege cu ceva mai mult decât un zâmbet sau o replică amuzantă: “Eu îmi doresc o relaţie fidelă sută la sută şi i-am spus lui Ilie asta încă de la bun început. Dar, încredere totală am doar în Dumnezeu. Dacă El a hărăzit ca Ilie să fie bărbatul meu, va face în aşa fel încât să nu mă înşele, să nu greşească. Nu mi-a dat niciodată de gândit sau de bănuit ceva în acest sens. De altfel, Ilie ştie ce are lângă el şi mă gândesc că apreciază”, explică Brigitte.
I-a cumpărat un apartament de lux în Cartierul Francez din Bucureşti
Brigitte Sfăt se străduieşte, încă de la începutul relaţiei cu Ilie Năstase, să-i aducă aproape de ea, la Bucureşti, şi pe copiii săi, Robert şi Sara, care locuiau la Timişoara. Dacă pe fetiţă a reuşit s-o mute în Capitală mai devreme, în curând, visul frumoasei bănăţence se va împlini, căci Robert urmează să se transfere în septembrie la un liceu din Bucureşti. Pentru a-şi vedea logodnica pe deplin fericită, Nasty i-a făcut acesteia o surpriză. Şi ce surpriză! Una de câteva sute de mii de euro! Mai precis, fostul tenismen a achiziţionat pentru familia Brigittei un apartament de fiţe într-una dintre cele mai luxoase zone din Bucureşti: Cartierul Francez.
«Vrem o nuntă restrânsă»
Logodiţi în urmă cu mai bine de un an, Ilie şi Brigitte au fost la un pas de a avansa la următorul nivel: căsătoria. Se gândiseră să-şi oficializeze relaţia anul acesta, pe data de 7 februarie, chiar de ziua ei de naştere, însă, din cauza unor probleme, au fost nevoiţi să amâne evenimentul. Brigitte nu visează, asemenea altor femei cu bani, la o nuntă mare, cu ştaif, ci dimpotrivă, vrea ceva cât mai restrâns: “Când o vom face, va fi pentru noi, nu vrem să facem o nuntă publică. Vom fi doar noi doi şi atât”, ne-a mai spus Brigitte Sfăt.