“Ce arunci spre un ţigan pe care-l vezi că se îneacă? Nevasta şi copiii”, a scris el. Şeful său din partid a remarcat că Puppa a întrecut limita de data aceasta şi l-a forţat să-şi dea demisia, iar contul său de pe Facebook a fost şters.
Incidentul vine la scurt timp după ce unul dintre liderii Ligii Nordului, Roberto Calderoli, vicepreşedinte al Senatului italian, a declarat cu referire la ministrul de culoare Cécile Kyenge (ministru al intergrării): “Face o treabă bună, dar poate că ar trebui să o facă în ţara sa (Republica Democrată Congo). Iubesc animalele, ştiţi bine că îmi plac lupii şi urşii, dar când văd imagini cu Cécile Kyenge nu pot să nu mă gândesc la asemănările cu un urangutan”, a afirmat Calderoli.
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Observatornews.ro
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate