Cele opt fonduri de pensii administrate privat au ajuns să gestioneze active în valoare de 17,7 miliarde de lei (aprox. 4,03 mld. euro) şi să numere 6,2 milioane de participanţi, potrivit ASF.
Dar nu toţi au conturile alimentate – aproximativ 171.000 dintre ele sunt goale, pentru că firmele nu au plătit contribuţiile către stat, deci nu au fost trimise cote către pensiile private.
Doar 3,19 milioane de participanţi au avut contribuţii lună de lună, în perioada mai 2008 – septembrie 2014. Valoarea medie din contul lor a ajuns la 4.189 de lei (aproximativ 950 de euro). Sunt însă şi conturi cu valori peste medie, datorită contribuţiilor mai mari făcute şi performanţei fondului.
Mai exact, 569.000 de persoane au strâns deja sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei, iar 266.000 dintre participanţii activi au în conturi peste 10.000 de lei. Fondurile de pensii au avut o rată medie de rentabilitate de 9,8% în ultimii doi ani, acesta fiind şi indicatorul pentru profitul pensiei.
Poate părea mic, însă este o creştere bună, având în vedere că e generată de plasamente cu risc scăzut. Fondurile investesc aproape 94% din banii administraţi în România în instrumente financiare considerate sigure, precum titlurile de stat, acţiunile şi depozitele bancare.
Câţi bani ai în contul de PENSIE PRIVATĂ
Așteptăm întrebări și sugestii la adresa de e-mail baniitai@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Bun găsit, oameni buni. M-am despuiat în zăpadă”. Mircea Badea s-a dezbrăcat și s-a filmat în zăpadă, ironizându-le pe Cristela Georgescu și pe Anca Alexandrescu. Ce mesaj le-a transmis prezentatorul TV din mijlocul nămeților
Unica.ro

Lui Sebastian Burduja i-a murit fiica, la doar trei ani.  Soția lui era însărcinată în luna a noua cu a doua, însă ce s-a aflat...Mărturie zguduitoare
Viva.ro
Lui Sebastian Burduja i-a murit fiica, la doar trei ani. Soția lui era însărcinată în luna a noua cu a doua, însă ce s-a aflat...Mărturie zguduitoare
WOW! Raluca Zenga a înflorit după DIVORȚ! Unde a dispărut fosta soție a lui Walter Zenga și cum arată acum. E schimbată total
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Raluca Zenga a înflorit după DIVORȚ! Unde a dispărut fosta soție a lui Walter Zenga și cum arată acum. E schimbată total
Marile iubiri ale lui Constantin Brâncuși. Marele sculptor nu avea limite când venea vorba de dragoste
Adevarul.ro
Marile iubiri ale lui Constantin Brâncuși. Marele sculptor nu avea limite când venea vorba de dragoste
Eric, fiul lui Andrei Aradits, confesiuni rare despre relația cu tatăl său după divorțul acestuia: „Știu că pare o lipsă de respect, dar…”
Elle.ro
Eric, fiul lui Andrei Aradits, confesiuni rare despre relația cu tatăl său după divorțul acestuia: „Știu că pare o lipsă de respect, dar…”
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Unica.ro
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Amendă de peste 4.000 de lei pentru şoferii care merg cu maşinile acoperite de zăpadă
Observatornews.ro
Amendă de peste 4.000 de lei pentru şoferii care merg cu maşinile acoperite de zăpadă
Horoscop 20 februarie 2025. Peștii vor primi, fie că vor, fie că nu, mai multă atenție din partea unui întreg grup social
HOROSCOP
Horoscop 20 februarie 2025. Peștii vor primi, fie că vor, fie că nu, mai multă atenție din partea unui întreg grup social

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI