Din primăvara anului trecut, Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, se judecă cu foştii săi colegi Mircea Baniciu, Josef Kappl şi Mani Neumann. Miza? Covaci vrea ca aceştia să nu mai cânte în concertele lor piesele compuse de el pe vremea când toţi făceau parte din Phoenix. Zilele trecute, Tribunalul Bucureşti i-a dat câştig de cauză liderului trupei, şi, totodată, i-a scutit pe cei trei pârâţi de plata unor daune de sute de mii de euro. Cu toate că a scăpat fără să scoată un ban din buzunar, Baniciu şi-a vărsat oful pe o reţea de socializare: “Judecătorii au acceptat ideea că nu avem voie să interpretăm pe viitor anumite piese din repertoriul Phoenix. Din păcate pentru noi, ele au fost semnate de Nicu Covaci, acesta comiţând atunci, şi de nenumărate ori ulterior, falsuri în acte!”.
Contactat de Libertatea, Baniciu şi-a susţinut afirmaţiile: “În perioada în care compuneam cu toţii, noi eram nişte studenţi, nişte visători… Nicu era mai versat. Am descoperit ulterior că el semna la Electrecord în numele nostru. Se pot da probe grafologice!”.
Trimite om să-i spioneze
În replică, Nicu Covaci ne-a declarat: “Baniciu e anemic în declaraţii, vorbeşte fără acoperire. Cum să semnez în locul lor? Eu am semnat pentru piesele compuse de mine, 150 la număr, Ioji (n.r. – Kappl), pentru ale lui, vreo 5-6, iar Baniciu, pentru a lui, una singură, «Andrii Popa»! Amândoi au fost şi sunt muzicieni valoroşi, îi respect pentru asta, dar nu mai vreau să-mi cânte piesele! Să le cânte pe-ale lor! E munca mea, pita mea! Timp de 40 de ani nu s-au sinchisit să-şi strige păsurile, s-au trezit acum, vezi Doamne, furaţi peste noapte! Să fie sănătoşi! Cum voi afla că au cântări, voi trimite un om să filmeze tot, iar dacă vor continua să-mi cânte melodiile, vor fi pedepsiţi groaznic.