A trecut aproape un an şi jumătate de cand indivizi necunoscuţi au dat postului TV Romantica o gaură de 190.000 de lei, in urma unui jaf. După atacul asupra maşinii in care erau salariile angajaţilor televiziunii aflate in imperiul media al miliardarului Sorin Ovidiu Vântu, judiciariştii bucureşteni au declanşat o anchetă fără precedent. Indiciile duc la ipoteza că banii lui Vântu ar fi în buzunarele unuia dintre clanurile ţigăneşti care se luptă pentru supremaţie în Capitală.
10 august 2007. Pe strada Vasile Lucaciu din Bucureşti, indivizi mascaţi îl atacă pe Alexandru Nicolae Dorobanţu, unul dintre şoferii postului tv Romantica, cel care, în acea zi, abia ridicase de la Banca Romexterra 190.000 de lei. Tâlharii au luat geanta cu bani şi au dispărut.
De atunci, nici urmă de banii lui Vântu, chiar dacă prin sita poliţiştilor bucureşteni au trecut sute de suspecţi. De la bandiţi anonimi, ce puteau fi trimişi în faţă ca simpli executanţi, până la membri ai temutelor clanuri ţigăneşti – unii dintre ei aflaţi prin puşcării sau chiar peste hotare. “Au fost multe anomalii în cazul ăsta. De la faptul că s-a plecat la bancă fără armă, fără însoţitor, la cât de repede a circulat informaţia că în ziua aia se încasau 190.000 de lei, salariile celor de la Romantica. Primii suspecţi au fost şoferul şi concubina lui, dar nu a ieşit nimic.
«Banii ăia s-au oprit aici, în Bucureşti»
Am intrat apoi pe clanuri, după ce am stabilit că Mercedesul folosit în atac era al concubinului surorii unuia dintre cei mai puternici membri ai lumii interlope ţigăneşti. Indiferent dacă are sau nu vreo legătură, omul «s-a scos», pentru că îşi dăduse maşina furată, iar înăuntru nu am găsit nimic care să-l bage în cărţi. În plus, are alibi, pentru că în ziua jafului a fost la nişte rude, la Braşov.
Se poate să fi fost o înţelegere, dar dacă nu dovedeşti… Din maşina hoţilor am luat o singură amprentă, care nu ne-a dus nicăieri. Nici măcar interceptările telefonice nu ne-au oferit vreo pistă care să ne ducă la bani şi la tâlhari.
I-am auzit vorbind toate prostiile…”, dezvăluie unul dintre anchetatorii care a lucrat sub acoperire la cazul «Romantica».
De ceva vreme, pe fir au intrat şi “băieţii” de la «doi ş-un sfert», care, împreună cu judiciariştii bucureşteni, au dat de urma unor şmecheraşi de cartier care-şi fac veacul prin Spania.
O pistă nouă. “Suntem pe ei şi sperăm să ne ducă la izvor. Pentru că banii ăia s-au oprit aici, în Bucureşti, în buzunarele unor interlopi din clanurile ţigăneşti. O ştim, dar rămâne să o şi dovedim”, încheie omul legii.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!