La cei 73 de ani ai săi, Thury Ştefan s-a dedicat mai mult executării icoanelor din cupru, multe din ele donate mănăstirilor din judeţul Argeş.
În prezent, fostul soţ al Ancăi Pandrea îşi doreşte ca până la Paşte să finalizeze două icoane înalte de 1,70 de metri, pe care le va oferi Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung.
“Icoanele vin puse în cele două nişe de la intrarea în mănăstire, vor fi acoperite cu geam şi aici vor rămâne sute de ani. Valoarea celor două obiecte se ridică la 10.000 de dolari”, a precizat Thury Ştefan. Maestrul nici nu le-a terminat bine, că deja visează la alte proiecte.
Mai exact, şi-ar dori să strângă cei 5.000 de dolari necesari pentru a putea face o icoană pe care să o doneze în numele localnicilor din Câmpulung călugărilor de la muntele Athos, pentru ca oamenii să fie pomeniţi la slujbe.
La vârsta de 20 de ani, Thury Ştefan a fost căsătorit cu actriţa Anca Pandrea, însă relaţia lor a fost una de scurtă durată, iar de atunci, artistul s-a mai însurat cu două femei şi a avut doi copii. Din păcate, fiul său a murit în 1998, însă are şi o fiică, stabilită în Franţa.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
În ce țară sunt organizate secții de vot chiar și în inima junglei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce partid politic deține recordul pentru cea mai lungă guvernare în cadrul unei democrații moderne, menținându-se la putere aproape neîntrerupt vreme de 55 de ani?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană prăbușirea unei scheme piramidale în 1997 a dus la proteste masive și la căderea guvernului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara care a acordat femeilor drept de vot abia în 2015, dar doar pentru alegeri locale?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care a fost una din primele forme de vot secret din antichitate?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Adevarul.ro
Cine de cine depinde în NATO. Ecuația UE-SUA, cu România la mijloc: „Nu văd cum s-ar schimba asta pe viitor”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
A vrut să scape de închisoare, dar s-a condamnat la moarte. Cursa nebună făcută de femeia din Caranşebeş, care a sfârşit sub un camion
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare