Iura Dobrev, patronul unui salon de masaj din Brăila, arestat preventiv din iunie și aflat sub ancheta DIICOT Galaţi, a murit la Spitalul de Urgenţă Galaţi, unde fusese adus cu o ambulanţă după ce a leșinat în arestul IPJ. Rudele bărbatului de 53 de ani acuză acum Poliţia de neglijenţă.
„Din punctul meu de vedere, tata a murit cu zile. Era pe picioare şi a ieşit în coşciug că nu au avut grijă de el chiar dacă avea diabet, pietre la rinichi, trei preinfarcte plus un infarct pentru care fusese operat pe inimă din 2006. Nimeni nu i-a băgat în seamă ţipetele”, s-a plâns ieri Isabela Dobrev, fiica victimei.
Serviciul Judeţean de Ambulanţă a confirmat prin managerul dr. Mihai Polinschi că pacientul a fost transportat de două ori, la spital, noaptea trecută, însă doar a doua oară a rămas internat. Autopsia a conformat drept cauză a morţii anevrismul de aortă. Ruperea arterei a dus la o hemoragie masivă şi apoi la deces.
IPJ Galaţi a anunțat că a deschis o anchete la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. „În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care persoana a decedat”, se arată în comunicatul IPJ Galaţi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro