Puhoi de oieri, miercuri la poarta Cotroceniului. Nu veniseră la “părintele naţiei” cu pâine şi sare, cu ploşti de palincă şi urări de bine. Ci cu bâte, tălăngi, ba şi cu un cap de berbec. Furioşi că în urmă cu 10 zile, la Indagra, preşedintele, botezând mielul Trăienică, îi păcălise (ca şi Boc, după două zile) că-şi vor primi subvenţiile fără de care n-au cum cumpăra furaje şi le mor animalele. Mai trecuseră câteva zile şi Berceanu, interimarul de la Agricultură, zisese că nu-s bani, iar miercuri, mai devreme, finanţistul Pogea îi ameţise că poate li-i va da cu ţârâita. Într-un târziu, “gazda”, înconjurată de sepepişti şi de sute de jandarmi, a ieşit să le vorbească. A avut parte nu de o baie de mulţime, ci de un duş rece, cu huiduieli. Cu greu, mocanii au acceptat să aştepte acasă o primă tranşă de bani. Altfel, miercuri se întorc.
În ultimii cinci ani şase personaje ieşite de sub pixul prezidenţial – Flutur, Motreanu, Remeş, Cioloş, Sârbu, interimarul Berceanu – au lustruit fotoliul de ministru al agriculturii. Care pădurar, care filosof, care popă, care inginer de avioane, care PNL, care PSD, sau PD-L . Ce-au făcut? Nimic. Importăm peste 80% din alimente. ţăranii îşi lasă pământul pârloagă (3 milioane ha şi în 2009) sau primesc preţuri de nimic pentru laptele şi carnea pe care negustorii le revând de 3-4 ori mai scump. Pământul României putea hrăni 70-80 milioane de oameni, echilibrând balanţa ţării. Dar pentru asta era nevoie de guvernanţi capabili, iar nu de palavragii electorali.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro