„Voi avea tot timpul în vedere ponderea numărului de mandate între partide. Am făcut acelaşi lucru şi în 2004 atunci când Alianţa D.A. a avut cu un mandat mai mult decât următoarea formaţiune politică. Doresc ca la consultările cu partidele să aflu viziunea acestora asupra formării noului cabinet într-un moment destul de dificil. Opinia mea este că în momentul de faţă prioritatea zero este legată de interesul naţional iar acest interes este un guvern care pe de-o parte să respecte voinţa electoratului, iar pe de altă parte să fie suficient de puternic prin sprijinul din Parlament în aşa fel încât să poată să treacă legislaţia necesară diminuării efectelor crizei globale asupra economiei României”, a declarat şeful statului.
Băsescu a apreciat, de asemenea, că actualul sistem electoral a fost un pas înainte însă a cerut modificarea urgentă a legii respective pentru a repara inechităţile provocate de aceasta.
„Legea votului uninominal a fost un pas înainte faţă de sistemul de vot pe liste. Marea deficienţă este însă inechitatea. Sunt exemple clare în care candidaţii care au fost pe primul loc nu au obţinut mandatul, în schimb un candidat de pe locul 3 sau 4 cu o brumă de voturi obţinând locul de parlamentar. Legea trebuie urgent modificată. Ori se merge pe uninominale într-un singur tur şi câştigătorul primeşte mandatul, ori se merge pe o variantă care permite o expresie mai profundă a voinţei electoratului, uninominalul în 2 tururi”, a completat preşedintele.
Şeful statului a încheiat precizând că va încerca desemnarea unui candidat pentru funcţia de premier până la reunirea Parlamentului din 15 decembrie, în măsura în care negocierile dintre partide îi vor permite acest lucru.