Şi-au adus rudele în posturi-cheie

Surse, sub protecţia anonimatului, spun că angajările la “112” se fac după ureche şi, mai mult, în funcţie de relaţiile pe care le au potenţialii candidaţi.
Astfel că în posturi-cheie, aşa cum sunt operatorii ce răspund la telefoane, ajung neveste, nepoate, cumnate ale şefilor, personaje care habar nu au să interpreteze corect informaţiile venite de la cei care au nevoie.
Aşa s-a întâmplat şi în cazul incidentului aviatic, când angajaţii de la “112” din Alba nu au înţeles coordonatele furnizate de supravieţuitori.

Gafă în raportul făcut de ministere

Premierul Victor Ponta a primit, ieri, un raport despre tragedia aviatică din Apuseni întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul de Interne, Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Sănătăţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).
În documentul respectiv apare însă o informaţie complet eronată! Este precizat că pilotul ar fi intrat în legătură cu Centrul de control zonal Cluj, după ce a trecut de Sibiu.
Numai că şeful ROMATSA Cluj, Gelu Suliţeanu, a explicat că Centrul de control zonal Cluj la care se face referire în raport nu mai există de ani buni, informează Transilvania Reporter. Potrivit acestuia, aici mai sunt doar staţii radio controlate de la Bucureşti.

Gigi Becali, în genunchi, în pantaloni de piele și bocanci, la slujba de Bobotează
Recomandări
Gigi Becali, în genunchi, în pantaloni de piele și bocanci, la slujba de Bobotează

A început operaţiunea de recuperare a aeronavei

Ieri au început procedurile de recuperare a epavei avionului prăbuşit în Munţii Apuseni. La locul accidentului au ajuns şi inspectori specialişti în aviaţie, care continuă cercetările şi stabilesc detaliile pentru această operaţiune, surse din anchetă spunând că aeronava va fi tăiată în bucăţi.
Epava va fi dusă într-un loc unde va fi studiată de inspectori specializaţi, care vor redacta raportul privind acest caz.

avion-1.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI