Câţiva suporteri ai gazdelor au îmbrâncit-o pe venezueleanca Aida Yespica, aflată în tribună pentru a realiza emisiunea televizată “Quelli che il Calcio…”. În urma acestei agresiuni, Yespica, prietena fundaşului lui Genoa, Matteo Ferrari, s-a ales cu o contuzie la picior.
S-au cunoscut în 2005
Presa a speculat pe marginea existenţei unei relaţii amoroase între top-modelul de 26 de ani şi Adrian Mutu, după ce revista “Novella 2000” a publicat, în 2005, câteva fotografii în care Mutu era surprins în timp ce intra în clădirea în care locuia focoasa prezentatoare de televiziune. Aida Yespica nu a fost singura ţintă a fanilor genovezi nemulţumiţi. Aceştia au agresat-o şi pe Giorgia Bonazzoli, soţia atacantului Emiliano Bonazzoli (30 de ani), împrumutat de Sampdoria la Fiorentina până la finalul sezonului.
“Nu mi-a venit să cred când am văzut reacţia tifosilor lui Genoa. Ce m-a şocat şi mai mult a fost faptul că cei care ne-au îmbrâncit erau oameni maturi, nu tineri teribilişti”, a povestit Giorgia Bonazzoli, care a fost împinsă de susţinătorii gazdelor, deoarece purta o eşarfă cu însemnele Fiorentinei.
Un suporter genovez a fost lovit grav de autocarul Fiorentinei
La sfârşitul meciului contra Fiorentinei (3-3), aproximativ 150 de suporteri ai lui Genoa au blocat ieşirea din stadion, aruncând cu diferite obiecte în autocarul oaspeţilor. În îmbulzeala care s-a creat, autobuzul Fiorentinei l-a accidentat grav pe Gabriele Amato (37 de ani), un suporter genovez, care a fost internat de urgenţă în spital.