Cum obişnuim să ne aghezmuim la toate sărbătorile, nunţile, parastasele, plus toţi sfinţii din calendar, am ajuns printre fruntaşii lumii la consumul de alcool – doar Rusia, Lituania, Republica Moldova şi Belarus iau faţa României într-un clasament mondial al celor care consumă cele mai mari cantităţi de alcool.
Concret, românul prins în statistici a acumpărat, anul trecut, în medie, 1,2 litri de băuturi alcoolice (1,040 litri de bere, 0,194 litri de vin şi 0,033 litri de ţuică şi rachiuri naturale (cantităţi medii lunare/persoană), în valoare totală de 6,29 lei, şi a consumat 2,2 litri.
Datele Institutului Național de Statistică arată că pe primul loc la consum sunt agricultorii (3 litri/persoană – cantitate medie lunară), utrmați de pensionari (2,3 l), salariaţi (2,1 l), lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole (1,9 l) şi şomerii (1,5 l). Aceleași date arată că țăranul (2,6 litri/persoană) se cinstește mai mult ca orașeanul (1,9 litri/persoană).
Anual, 70.000 de români sunt tratați în spitale de boli cauzate de consumul de alcool. Unii dintre românii se opresc din băut doar atunci când ajung la spital. Cu ei statul risipește circa 25 de milioane de euro, în fiecare an. Potrivit unui euro barometru, 13% dintre conaționați beau zilnic alcool și derivate din alcool. Practic 7 din 10 fac chef de mai multe ori pe săptămână.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro