O comisie a Penitenciarul Jilava, acolo unde e deţinut şi Becali, a respins ieri, cererea senatoarei PPDD Vasilica Miron de a primi la cabinetul său deţinuţi pe care să-i angajeze în calitate de consilieri parlamentari. În aceste condiţii, speranţele lui Gigi de a ieşi mai devreme din închisoare se năruie una câte una, deşi el era singurul condamnat care se califica pentru a lucra la Parlament. Comisia Penitenciarului Jilava a respins cererea deoarece Gigi Becali are regim de detenţie semideschis, ceea ce ar fi însemnat că, pentru ca el să ajungă la locul de muncă trebuia să fie însoţit, escortat de fiecare dată, mai ales că la cabinetul parlamentarei avea program între orele 9-16.
Decizia comisiei nu a fost însă şi pe placul senatoarei Steliana Miron. Contactată de Libertatea, aceasta a susţinut că de îndată ce i se va comunica răspunsul din partea închisoarii si va vedea motivarea deciziei, va contesta în instanţă acest act.
Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Mesajul transmis de Donald Trump după ce a aflat că noul Papa este american! Are acum un plan clar în ceea ce-l privește! Cine este Papa Prevost: părinții lui nu sunt americani
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Adevarul.ro
Apelul tulburător al unei românce din diaspora înainte de turul decisiv: „Nu alegeți cu ură, nu votați cu dorință de răzbunare”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Observatornews.ro
"Am strigat: Sorin, Sorin!" Filmul morții copilașului de nici 6 anișori, la Măstăcani. Băiețelul s-a înecat în puțul din curtea vecinului
HOROSCOP
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme