Cătălin, fiul umoristului Romică Ţociu, îşi va încerca norocul a doua oară, după ce în vară a obţinut doar 2,40 la română şi 4,30 la istorie.
“Juniorul” Ţociu a fost obligat de tatăl său să pună burta pe carte toată vara, ba, mai mult, i-a interzis să mai plece în vacanţa planificată pentru Ibiza.
Un alt client “vedetă” al sesiunii de toamnă este Victoraş, fiul milionarului Victor Micula. Puiul de magnat s-a izbit frontal de proba la limba română şi a ieşit din impact cu un umil 4,40, redus în urma contestaţiei la… 4!
Milioanele lui tăticu nu l-au ajutat pe Victoraş Micula să ia Bac-ul din prima
O adevărată surpriză a fost prezenţa pe lista picaţilor a lui Tudor Ştefan Firea, fiul uneia dintre cele mai conştiincioase persoane publice de la noi, Gabriela Firea. Acesta a luat doar 1,2 la română şi 3,6 la sociologie.
Băiatul lui Firea a luat ruşinoasa notă de 1,2 la română
Sesiunea a doua ţine până pe 29 august
Calendarul Bac-ului este după cum urmează: 20 august – proba orală la limba străină, 21, 22 august – evaluarea competenţelor digitale, 25 august – limba română (scris), 26 august – limba şi literatura maternă, 27 august – proba obligatorie a profilului, 29 august – proba la alegere a profilului şi specializării.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!