Petrolul cu preţ mic este aruncat pe piaţă de ISIS
Petroliştii români ne-au spus că după căderea lui Saddam Hussein, preţul petrolului a început să crească. De la preţul de 25 de dolari pe baril în anul 2004, a ajuns la 150 de dolari în 2011, când s-a declanşat “Primăvara arabă”.
Singura ţară care nu a putut fi străpunsă de această mişcare a fost Siria. Cu doi ani în urmă a apărut ISIS, care a reuşit să ocupe un teritoriu important din Irak şi Siria, inclusiv instalaţii importante de extragerea, prelucrarea şi exportarea petrolului. În acest moment, ISIS vinde petrol la preţuri foarte mici prin opt terminale pe care le-a cucerit pe calea armelor.
Practic, preţul mic al petrolului vândut de ISIS, dar şi de ţările prin care a trecut “Primăvara arabă” stau la baza preţului actual la petrol. Recucerirea echipamentelor şi a puţurilor de petrol de la ISIS va scumpi din nou ţiţeiul.
Produsele de consum nu ne vor costa mai puţin, indiferent cât va cădea petrolul
“S-a ieftinit puţin mâncarea, dar nu din cauza petrolului, poate se vor mai ieftini puţin produsele de larg consum, acolo unde concurenţa este mare. Dar producătorii nu vor scădea preţurile, indiferent cât va cădea ţiţeiul. Ei vor să recupereze ce au pierdut în anii anteriori şi aşteaptă să crească din nou preţul hidrocarburilor. Economiile sunt vlăguite, iar puterea de cumpărare a populaţiei/ populaţiilor este la pământ. Pe scurt: piaţa este în blocaj!”, ne-a spus economistul George Vulcănescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro