Şapte sticle de plastic umplute cu benzină şi dotate cu un dispozitiv exploziv au fost găsite luni dimineaţă aşezate lângă o linie de cale ferată, la doar 200 de metri distanţă de peronul gării centrale din Berlin.
Din cauza acestei descoperiri, traficul feroviar din Germania a fost dat peste cap ore în şir. ”Dacă sticlele acelea explodau, aveam de-a face cu o tragedie”, a declarat un poliţist, citat de Bild, referindu-se la aglomeraţia permanentă existentă în gară. 300.000 de oameni trec zilnic prin cea mai importantă staţie de tren din Berlin.
Atentatul eşuat a fost revendicat de o grupare de extremistă de stânga, nemulţumită de implicarea militară a Germaniei în Afganistan. Potrivit cotidianului Bild, atentatorii urmăreau ”să saboteze funcţionarea Berlinul, capitala războinică”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Nu mi-a suspendat activitatea, așa cum face dumnealui. A arătat spre sâni și a spus că...” Cristian Popescu Piedone, replică neașteptată pentru o tânără actriță. Ce i-a spus șeful ANPC lui Lolrelai când s-au întâlnit în sala de cinema
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat acum despre fiul lui Călin Georgescu. Numele lui stă pe buzele tuturor după ce a ieșit la iveală ce afaceri are, iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Bâtlan: “M-am îngrășat 20 kg. Nici mie nu îmi place, dar nu am inelul Arabelei să fac o magie!”. A arătat și imagini neretușate cu ea, iar asta nu e tot! Milionara a primit mesaje total deplasate: “De când talia mea este L / XL încep să primesc tot felul de...”
Adevarul.ro
Cine și cum poate ajuta sau bloca viitoarea „pax americana” din Ucraina. Expert: „Europenii au început să dea semnale că înțeleg situația”
Elle.ro
Adrien Brody, despre gestul controversat de la Premiile Oscar 2025. Actorul și-a aruncat guma de mestecat spre partenera lui, Georgina Chapman, înainte de a-și primi premiul
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! E considerată dușmanul de temut al diabetului! Deși e ieftină, puțini știu ce beneficii are!
Observatornews.ro
"Nu mai pot dormi noaptea". Aproape 5.000 de gălăţeni riscă să-şi piardă joburile, după prăbuşirea combinatului, afectat de tarifele impuse de SUA
HOROSCOP
Horoscop 6 martie 2025. Vărsătorii cred în ideea de a trece la categoria probleme de nerezolvat tot ceea ce nu pot rezolva simplu și ușor