Alina Bica s-a pliat pe acuzațiile Elenei Udrea. Imediat ce șefa PPM a atacat public conducerea SRI și a DNA, fosta șefă a DIICOT a făcut declarații similare în fața completului de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție care a dispus arestarea sa. În Încheierea ICCJ se precizează că Alina Bica a susținut: ”Am fost chemată de domnul Coldea Florian, prim adjunctul Serviciului Român de Informaţii, care mi-a adus la cunoştinţă o informare în care mi se preciza că, din raţiuni de securitate naţională, având în vedere poziţia domnului Tender în Africa şi faptul că prin S.C. PROSPECŢIUNI S.A. urmează să se deruleze anumite contracte, ar fi oportun să mă gândesc dacă este posibil să reanalizez situaţia acestui inculpat. I-am explicat domnului Coldea că lucrurile în dosar sunt foarte bine făcute şi că o soluţie de achitare este eclusă, iar dumnealui m-a întrebat ce părere am cu privire la modalitatea de executare a pedepsei”. Că a refuzat această cerere, dar ulterior întâlnirii cu dl. Coldea Florian am constatat, ca efect, două aspecte la nivelul direcţiei: D.I.I.C.O.T. nu a mai primit nicio sesizare de la SRI cu privire la noi posibilităţi de investigaţii în dosare, astfel că în decursul anului 2014, la D.I.I.C.O.T. au venit în total un număr de 6, 7 sesizări şi toate neserioase; În mod frecvent, i se aducea la cunoştinţă, prin intermediul diverselor persoane că poate ar fi cazul să părăsesc funcţia pe care o ocup, că în birou mi-a fost instalată tehnică de interceptare şi că doamna procuror şef Kovesi s-a lăudat, în mod frecvent, că va ajunge să-mi construiască anumite dosare penale, lucru care s-a şi întâmplat. Doresc să precizez faptul că îl informam pe dl.Coldea în legătură cu fiecare termen de judecată care se acorda în cauză şi nu am făcut niciun demers de uşurare a situaţiei inculpatului Tender”.
Judecătorii consideră, însă, că Alina Bica nu spune adevărul. ”Fără a trece în registrul hilar al explicaţiilor oferite de inculpata Bica Alina Mihaela, că prin încălcarea prevederilor legale ce reglementează tocmai statutul şi organizarea profesiei de magistrat, mai precis ale art.67 din Legea nr.304 republicată din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară potrivit cărora procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, că are rol activ în aflarea adevărului şi că procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză, nu a urmărit un propriul interes şi pe cel al inculpatului Tender Ovidiu, ci un interes de securitate naţională impus de către generalul Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, relevă o atitudine sfidătoare faţă de atribuţiile de serviciu, faţă de statutului profesional, faţă de funcţia ocupată la data comiteri faptelor penale. De asemenea, oferă o explicaţie pertinentă a condiţiilor în care a conceput şi comis numeroasele fapte penale de care este acuzată. (…) Aşadar, deşi statutul profesional, funcţia ocupată şi legea ar fi obligat-o să sesizeze imediat o asemenea solicitare, cu atât mai mult cu cât se referea la un dosar al Direcţiei pe care o conducea, iar în acest caz competenţa îi aparţinea, inculpata Bica Alina Mihaela susţine că a ales să-l amăgească pe generalul Coldea, şi astfel a efectuat toate demersurile efectuate asupra procurorilor din subordine prin încălcarea legii”, se mai menționează în Încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Fostul consilier al Alinei Bica, de asemenea arestat preventiv, a declarat în fața completului de judecată al Curții Supreme că ar fi existat amenințări și din partea a doi parlamentari: ”A arătat că, din declaraţia inculpatul Mihăilescu, rezultă că ameninţarea domnului Coldea nu este individuală, ci au mai existat ameninţări cu moartea la adresa inculpatei din partea a doi deputaţi PSD la sediul unui hotel din Constanţa, împreună cu proprietarul hotelului, lucruri care vor fi făcute publice”. Consilierul nu a dezvăluit, însă, despre cine ar fi vorba.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro