Blesteme medievale planează asupra Bucureştiului!

Un studiu psihologic arată că Bucureştiul este un oraş depresiv. Adică locuitorii Capitalei au o predispoziţie spre gândirea sumbră. Istoricii au o explicaţie pentru asta: trecutul oraşului de pe Dâmboviţa nu este prea luminos.
“Dacă ne uităm doar în secolul al XIX-lea, s-a înregistrat câte un eveniment negativ la fiecare 15 ani – o luptă, ocupaţia de către o trupă militară, un cutremur, un incendiu major, o inundaţie de proporţii. Este prea mult”, spune istoricul Dan Falcan (foto mic), muzeograf la Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti.
Acest ghinion ar fi alimentat de un obicei nenorocit al înaintaşilor, practicat timp de 600 de ani: comerţul cu blesteme.
“A existat un adevărat du-te-vino al blestemelor cumpărate şi vândute pe teritoriul actualei Românii, în special în actuala Capitală. Acest lucru este dovedit ştiinţific. Este prea mare coincidenţa între istoria grea a oraşului, starea depresivă dovedită a bucureştenilor şi «cărţile de afurisenie » care au intrat pe acest teritoriu”, explică Dan Falcan.
Cuvintele grele erau nelipsite din contracte
Despre ce e vorba? În vremurile medievale, actele oficiale conţineau, fără excepţie, blesteme – un obicei bizantin, care a ajuns în Ţara Românească în secolul al XIV-lea.
Chiar dacă era diferită de la o curte la alta – conţinând de la cuvinte blânde, până la afurisenii care îi îngrozeau şi pe cei mai necredincioşi din popor -, aşa-numita formulă diplomatică a blestemului era nelipsită din hrisoavele acelor timpuri.
Indiferent de formă, rostul blestemului era să-i înfricoşeze pe cei cărora le era destinat documentul şi să-i determine să nu încalce termenii contractului.
În general, “călcătorii poruncii domneşti” erau ameninţaţi cu fel de fel de imprecaţii. Iată cum a întărit voievodul Matei Basarab un act de danie către Mănăstirea Cotmeana: “Iar dacă nu se va cinsti şi nu va înnoi şi nu va întări această carte a domniei mele şi miluire, ci acei cnezi o vor strica şi o vor nimici şi o vor lăsa în uitare, acela să fie de trei ori blestemat şi afurisit de 318 sfinţi părinţi care sunt la Nicheia şi să aibă parte cu Iuda şi cu Arie şi cu acei necredincioşi iudei şi să-i fie pârâşă înaintea lui Hristos şi Maica noastră de Dumnezeu Născătoare şi să-l afle bubele lui Ghiezie în veacul veacului, amin”.
Numai înalţii ierarhi le puteau scrie
Mai târziu, prin secolul al XVIlea, au apărut “cărţile de blestem”. Domnitorii sau cei ce aveau dreptul să judece cereau Bisericii (puterea spirituală) realizarea unor “cărţi de blesteme” pentru aflarea adevărului în diferite pricini. Aceste documente reprezentau ultima soluţie a actului juridic şi ieşirea dintr-o situaţie altfel insolubilă.
Documentele conţineau blesteme înfricoşătoare, care, uneori, erau citite de cleric în biserică, înainte de judecată. Apoi, împricinaţii erau puşi să jure pe acel document că spun adevărul. Cărţile de blesteme erau scrise doar de înalţi ierarhi – episcopi, mitropoliţi – sau de sinodul reunit.
În cazuri excepţionale, se solicitau astfel de documente şi patriarhilor Răsăritului sau celor din Constantinopol.

Recomandări

Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia

Chiar şi prima atestare a locului se termină cu un blestem

“(…) Pe acela Domnul Dumnezeu să-l nimicească şi să-l ucidă aici cu trupul, iar în veacul viitor sufletul lui să fie părtaş lui Iuda şi lui Arie şi cu ceilalţi care au spus: sângele lui asupra lor şi asupra copiilor lor, ceea ce este şi va fi în veci, amin (…)”.
Acest blestem este finalul documentului emis de Vlad Ţepeş la 20 septembrie 1459 – prima atestare a oraşului Bucureşti.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro