În sfârşit, premierul Emil Boc crede că a găsit calea să impoziteze averile maneliştilor: va trimite inspectorii fiscali să participe, sub acoperire, la petreceri şi să le perceapă taxe cântăreţilor pe banii primiţi.

Şeful Executivului spune că în prezent la Ministerul Finanţelor se lucrează la noile norme ale Codului Fiscal, în care va fi introdusă şi verificarea sumelor de bani pe care cântăreţii de manele le câştigă. Acest lucru va fi posibil prin metoda controlului indirect, adică prin estimarea averilor maneliştilor, urmând ca aceştia să spună provenienţa banilor, după care să plătească dările către buget.

Normele, gata în această lună

O altă metodă ar fi aceea care prevede ca inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) să participe, sub acoperire, la petrecerile unde cântă maneliştii şi să inventarieze sumele pe care aceştia le primesc, urmând ca, la finalul sindrofiei, lăutarii să plătească impozitul cuvenit.

“Prevederea (n.r. – privind controlul averilor maneliştilor) este în Codul Fiscal şi acum se elaborează normele de aplicare, ce vor fi aprobate prin ordin, până la sfârşitul acestei luni”, a declarat Emil Boc.

Iată ce spun cântăreţii:4492-280876-4adi_minune.jpg

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Adrian Minune:

Sunt încântat să aud de iniţiativa dlui Boc. Chiar şi maneliştii trebuie impozitaţi corect. Sincer, îmi convine să lucrez pe contract, deoarece am clauze bine stabilite, nu negocieri. Cât despre exemplul pe care Guvernul vrea să-l dăm pentru a scoate ţara din criză, am o strofă potrivită: «Am pentru toţi românii o mare surpriză În 2-3 săptămâni scot ţara din criză Şi dacă mă supăraţi, într-un an ori doi Am să fac America datoare la noi».4492-280877-4jean_de_la_craiova.jpg

Jean de la Craiova:

Dacă Guvernul e sigur că aşa va scoate ţara din criză, punând tunurile pe noi, sunt de acord. Însă eu cred că ar trebui să înceapă cu ei, cu toţi politicienii, nu să mă urmărească pe mine la nunţi. Personal, sunt un model social: tai facturi, fac contracte legale, plătesc impozite prin firma mea (“Jean Paulo”), am angajaţi. Iar când cânt în familie, n-o să mă oblige statul să iau bani de la neamuri, de la veri.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI