După ce zilele trecute, președintele Camerei Deputaților, al treilea om din România, Valeriu Zgonea a fost înjurat de către un coleg în plină ședință, aleșii vor să facă un nou regulament pentru parlamentari!
Mai mult, potrivit proiectului, parlamentarilor care lipsesc nemotivat de la lucrările plenului sau ale comisiilor li se va reţine 1% din indemnizaţia brută.
Comportamentul injurios sau calomniator la adresa unui parlamentar ori a altui demnitar în şedinţele de plen, de comisii sau de birou ori în afara acestora, dar cu privire la exercitarea mandatului de parlamentar, nerezolvarea conflictului de interese vor duce la sancţionarea deputaţilor cu atenţionare verbală, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, îndepărtarea din sală pe durata şedinţei, avertismentul scris sau diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 3 luni.
Libertatea prezintă câteva dintre monentele spumoase petrecute de a lungul timpului în Casa Poporului.
Recent, penelistul Mihăiță Calimente a avut o răbufnire la adresa președintelui Camerei Deputaților Valeriu Zgonea. „Du-te, bă, dracului! Tu ori eşti prost, ori eşti prost!”, i-a spus acesta.
Zgonea a răbdat atacul spunându-i colegului său că el suportă tone de înjurături și că nu-l afectează deloc acest limbaj.
Un episod de-a dreptul vulgar a avut loc în 2012 când fostul deputat PSD Vasile Bleotu a făcut-o curvă și nulitate pe colega sa Eugenia Barna, aceasta replicându-i că este un misogin frustrat.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Animalul care și-a făcut apariția în Marea Neagră. Se încearcă aclimatizarea lui
FANATIK.RO
Animalul care și-a făcut apariția în Marea Neagră. Se încearcă aclimatizarea lui
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Elle.ro
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Cât de puternică este "Oreșnik", misterioasa rachetă nouă cu care Rusia a lovit Ucraina
Observatornews.ro
Cât de puternică este "Oreșnik", misterioasa rachetă nouă cu care Rusia a lovit Ucraina
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI