Așa se face că Bote a dat autografe pe holul spitalului, dar și în rezerva sa, care devenit loc de pelerinaj pentru conaționalii care doreau să-i ureze însănătoșire grabnică.
Cătălin Botezatu a trecut de prin mari emoții, deoarece putea fi trimis din nou în sala de operație. Contactat telefonic, designerul a declarat: „Trebuia să vin din septembrie la control, dar am avut filmări și prezentări și nu am putut. M-am întâlnit cu echipa de la spital în România, la un simpozion de radioterapie, iar medicul cardiolog, Catakoglu, m-a certat că nu am fost la controlul periodic. M-am dus la toate acum, imediat după Sărbători și am descoperit aici noi terapii pe estetică și mi se par foarte interesante”, ne-a declarat designerul. În primele zile a trecut prin testele de efort și cardio, iar rezultatele au fost normale. „Singura problemă descoperită a fost tensiunea mărită. Mai am câteva zile de teste și la sfârșit voi primi rezultatele generale”, a mai precizate Bote pentru Libertatea.
În luna mai a anului trecut, Cătălin Botezatu a acceptat să-i fie montate șase stenturi la inimă după ce s-a constatat că avea aorta coronariană înfundată în proporție de 90%. Designerul a ajuns la spital după ce a acuzat dureri persistente în zona inimii. S-a internat la spitalul din Turcia și a aflat că era la un pas de un nou infarct care i-ar fi putut fi fatal. Imediat a fost realizată și intervenția, iar în câteva zile a fost externat în stare stabilă.