Viaţa amoroasă a lui Cătălin Botezatu stă pe un butoi cu pulbere. In timp ce Violeta de la ‘Burlacul’ locuieşte cu designerul in casa acestuia din Cartierul Francez (Bucureşti), Bianca e la un pas să-l părăsească pe Cristea pentru a se intoarce la Bote.
Lucrurile s-au precipitat la ziua lui Cătălin Botezatu, eveniment care a avut loc săptămâna trecută şi la care a venit şi Bianca. “Cătălin, locul meu e aici, lângă tine”, i-ar fi spus atunci Bianca, tânăra părând mai decisă ca niciodată să-l părăsească pe Adrian Cristea, în cazul în care Bote i-ar mai acorda o şansă. Tatonările au continuat şi a doua zi, prin sms, fără ca designerul să dea vreun răspuns mesajelor de amor ale fostei lui iubite. În tot acest timp, Violeta continuă să locuiască cu Bote şi se bucură de toată atenţia.
«Jumătate din românce îl doresc»
“Bianca e out of service! Nu ştiu ce vrea, dar cred că a trecut timpul ei alături de Cătălin. Nu-mi fac griji. Viaţa mea lângă Cătălin este foarte frumoasă. Şi nu este loc pentru altcineva”, a declarat Violeta pentru Libertatea. Actuala parteneră a lui Botezatu spune că nu se teme nici de numeroasele cereri în căsătorie pe care admiratoarele din toată ţara i le fac creatorului de modă. “Cred că jumătate din românce îl doresc”, a mai zis Violeta.
Aşa cum făcea pe vremuri cu Bianca, Bote se ocupă cu interes de partenera sa: i-a facilitat participarea la filmările “Ghost Rider 2”, alături de Nicolas Cage, i-a plătit o operaţie de mărire a bustului şi i-a oferit un rol în emisiunea sa, “Next Top Model”, care va începe curând la Antena 1.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!