Pentru că din căsnicia lor de şapte ani nu rămăsese mai nimic, Cristian Boureanu s-a decis, la începutul lunii aprilie, după ce a aşteptat-o în zadar pe Pelinel să revină din America, să depună actele de divorţ.
Şi-a anunţat consoarta telefonic de intenţia sa, a postat un anunţ în acest sens pe un site de socializare, aşa cum se practică acum, şi a depus la Judecătoria sectorului 6 o cerere standard. Soluţia a venit chiar la primul termen, ieri, de care Boureanu uitase cu desăvârşire. Când tot românul petrecea sărbătoarea muncii la grătar, completul de judecată i-a anulat cererea de divorţ politicianului pentru că el sau avocata sa a uitat să depună alte câteva acte la dosar.

Se poate răzgândi în termen de 15 zile

I s-a mai oferit totuşi un termen de alte 15 zile pentru a relua procedura, în cazul în care îşi menţine solicitarea. Cristian Boureanu s-a arătat consternat de soluţie, după ce a aflat rezultatul de la reporterii Libertăţii: “Nu ştiu despre ce este vorba, eu nici nu ştiam că azi lucrează tribunalul (n.r.- ieri). Avocata mea se ocupă de divorţ. Eu nu sunt omul care să mă răzgândesc. Am luat o hotărâre şi o voi respecta. Bineînţeles că voi divorţa. Chiar acum o s-o sun pe avocata mea să o întreb ce se întâmplă. Nu vreau să mai dau declaraţii despre acest subiect. Eu sunt un om care îşi respectă cuvântul şi deciziile luate. Nu e cale să mă răzgândesc”, ne-a declarat Boureanu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro
Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Viva.ro
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Silvia Dumitrescu, gest uriaș pentru Călin Georgescu, de ziua lui. Ce a făcut solista de față cu toată lumea. Imaginile sunt virale și au stârnit un val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Silvia Dumitrescu, gest uriaș pentru Călin Georgescu, de ziua lui. Ce a făcut solista de față cu toată lumea. Imaginile sunt virale și au stârnit un val de reacții
Riscul ca Europa să nu mai cumpere arme americane: Trump ar putea spune „la dracu cu Europa, ieșim din NATO”| Interviu
Adevarul.ro
Riscul ca Europa să nu mai cumpere arme americane: Trump ar putea spune „la dracu cu Europa, ieșim din NATO”| Interviu
Monica Bîrlădeanu, detalii surprinzătoare despre garderoba sa. De unde își achiziționează accesoriile: „Nu este importantă sursa lor”
Elle.ro
Monica Bîrlădeanu, detalii surprinzătoare despre garderoba sa. De unde își achiziționează accesoriile: „Nu este importantă sursa lor”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Observatornews.ro
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Horoscop 29 martie 2025. Peștii sunt invitați să-și evalueze existența și să tragă concluzii despre valoarea pe care a reușit să o aducă în lumea lor
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2025. Peștii sunt invitați să-și evalueze existența și să tragă concluzii despre valoarea pe care a reușit să o aducă în lumea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI