Scriitoare şi jurnalistă în Liverpool, Anglia, Arabella McIntyre- Brown a ajuns pentru prima dată la Măgura în urmă cu 10 ani, când gazdele ei de la o pensiune din Zărneşti au plimbat- o în căruţă. Arabella s-a îndrăgostit imediat de micul sat de poveste şi a decis să îşi cumpere o casă de vacanţă, însă în urmă cu cinci ani a devenit unul dintre cei 400 de locuitori permanenţi. Decizia a venit ca o salvare pentru ea, după ce în decurs de doar un an, britanica şi-a îngropat mama, sora şi trei mătuşi.
“Dacă s-ar întâmpla un al treilea război mondial, Măgura e locul ideal pentru a-ţi relua apoi viaţa. Este o caracteristică a oricărui popor, să nu vedem ceea ce avem lângă noi, dar străinii ca mine sunt efectiv copleşiţi de ceea ce găseşti aici. Copiii nu mai vor să rămână aici, fug în lumea modernă, la Braşov, Bucureşti, în Spania sau în America. E trist, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ţara mea, iar astfel de locuri au dispărut. Dar acum, lumea îşi dă seama câtă nevoie era de ele”, povesteşte Arabella. Britanica recunoaşte că se bucură de beneficiile tehnologiei, dar păstrează frumuseţea gospodăriei sale.
«Vecină» cu prinţul Charles
Una din micile bucurii ale vieţii la Măgura este pentru ea întâlnirea din fiecare zi cu vecinii. ”Ai mei sunt minunaţi, nu aş fi putut trăi aici fără ei, dar am observat că, indiferent dacă te plac sau nu, te ajută şi e important să îi ajuţi, să ştii că sunt bine”, mărturiseşte încântată.
Pe lângă aceştia, Arabella ţine legătura şi cu alţi străini din Braşov, pe care i-a întâlnit la un centru pentru imigranţi, dar şi cu mulţi prieteni de acasă, pe care îi încurajează să viziteze zona, mai ales că la nici 100 de kilometri are casă şi “vecinul” prinţul Charles.
“Face o bună imagine României. Şi prietenii mei vin aici cu o anumită idee conturată, aşa că sunt extrem de miraţi şi încântaţi de ceea ce găsesc”, a mai spus Brown, care recent a povestit despre experienţele sale şi pentru prestigioasa publicaţie britanică Financial Times.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro