Întâlnirea Comitetului Executiv extins al Oraşelor şi Regiunilor Dunărene, la care a participat şi edilul-şef al Bucureştiului are ca scop elaborarea unei Platforme Urbane în Regiunea Dunăreană (UPDR) pe baza căreia apoi se vor face o serie de investiţii în oraşele implicate. Primarul General, Sorin Oprescu, şi-a exprimat convingerea că pentru realizarea unei reale dezvoltări a bazinului dunărean piatra de temelie este „elaborarea unui program complex, bazat pe un concept unitar, pentru întreg teritoriu, cu implicarea instituţiilor publice din România şi din Bulgaria, a Comisiei Europene şi a celorlalte instituţii continentale, administrative şi financiare”. Oprescu mizează pe dezvoltarea în zona de sud a Capitalei: „Un prim pas ar putea fi realizarea proiectului pentru zona economică Bucureşti SUD, în lungul canalului Bucureşti – Dunăre, cu extensie spre Giurgiu/Ruse. Atât Bucureştiul cât şi Sofia trebuie să se transforme în două locomotive de dezvoltare pentru a putea atinge obiectivele Strategiei Uniunii Europene privind conectivitatea şi creşterea calităţii vieţii… Avem nevoie de o Dunăre ca axă majoră de dezvoltare economică şi socială, la nivelul continentului european. Sper ca, după discuţiile din aceste zile să înţelegem că a venit momentul depăşirii stadiului declarativ şi să decidem împreună intrarea în etapa acţiunilor concrete”, a declarat primarul general.
Aceasta este cea de-a treia ediţie a Forumului anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii (SUERD). La eveniment vor fi prezenţi, printre alţii, primarul oraşului Viena, Michael Haupl, Ivo Gonner, primarul oraşului Ulm, Peter Langer, coordonator general al Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunării, precum şi Kurt Puchinger, coordonatorul Strategiei Dunării, Axa Prioritara 10, Jose Palma Andres, director al Comisiei Europene, în cadrul DG-Regio alături de alţi oficiali europeni.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro