Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti va organiza în centrul Capitalei, pe 24 aprilie, un eveniment menit să dezvăluie secretul reţetelor unice de brânzeturi fine şi a preparatelor din carne de viţel, „Excelenţa olandeză în domeniul brânzeturilor şi cărnii de viţel”, şi pe 25 aprilie un eveniment prin care pasionaţii de artă florală îşi pot dovedi măiestria, „Concursul Naţional de Aranjamente Florale”.
„Ziua Majestăţii Sale, Regina Beatrix a Regatului Ţărilor de Jos, este o ocazie extraordinară de a împărtăşi publicului din România tradiţiile şi obiceiurile noastre vechi de secole. Prin organizarea celor două evenimente dorim să prezentăm experienţa şi expertiza noastră în trei domenii importante: floricultură, prepararea brânzeturilor şi a cărnii de viţel, domenii în care avem o istorie îndelungată, de care suntem foarte mândri. Importanţa pe care o acordăm celor două evenimente aniversare este cu atât mai mare cu cât au loc într-un moment de referinţă pentru istoria naţională a Olandei, abdicarea Majestăţii Sale, Regina Beatrix, şi învestirea noului Rege Willem-Alexander” a declarat Excelenţa Sa, domnul Matthijs van Bonzel, Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti,.
Concursul Naţional de Aranjamente Florale va avea loc pe 25 aprilie la Metropolis Center şi reprezintă un concurs realizat anual de ambasadă în preajma Zilei Naţionale a Olandei. Concursul de anul acesta, ajuns la cea de-a patra ediţie, reuneşte peste 50 de specialişti români în aranjamente florale şi va include sesiuni de demonstraţie şi un atelier de lucru susţinute de renumitul maestru în arta aranjamentelor florale olandeze, Jaap Wisse.
Cel de-al doilea eveniment, denumit „Excelenţa olandeză în domeniul brânzeturilor şi cărnii de viţel” îşi propune să aducă în atenţia specialiştilor din sectoarele de retail şi horeca expertiza şi calitatea olandeză în aceste două sectoare. Evenimentul va include degustări şi sesiuni de prezentare a sortimentelor de brânză olandeză şi a preparatelor din carne de viţel, precum şi a modului de servire a acestora cu diferite soiuri de vin românesc.
La eveniment vor lua parte Excelenţa Sa, domnul Matthijs van Bonzel, Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos, domnul Reinder Schaap – Consilierul pe probleme agricole din cadrul Ambasadei şi reprezentanţi ai unor companii importante din Olanda din sectorul brânzeturilor.
 
 

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A doua zi de alegeri în diaspora. 40.000 de alegători au votat până sâmbătă ora 3:00
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A doua zi de alegeri în diaspora. 40.000 de alegători au votat până sâmbătă ora 3:00
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Concediul 2024. Ce se întâmplă, de fapt, cu zilele de concediu neluate până la sfârşitul anului. Asta spune legea
FANATIK.RO
Concediul 2024. Ce se întâmplă, de fapt, cu zilele de concediu neluate până la sfârşitul anului. Asta spune legea
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
GSP.RO
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Financiarul.ro
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își doreste să trăiască"
Observatornews.ro
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își doreste să trăiască"
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor
HOROSCOP
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI