Părăsit de mamă, crescut de bunică
Acasă la Telega, vestea a picat ca un trăsnet asupra apropiaţilor lui Ionuţ, care au numai cuvinte de laudă despre el. Fosta lui dirigintă şi-l aminteşte cu drag pe copilul blond cu ochi albaştri.
“Ştiam că a avut viaţă grea, mama l-a părăsit de copil, iar tatăl e alcoolic. Bunica a dus tot greul şi l-a crescut cum a putut mai bine. În urmă cu doi ani a plecat la muncă în Germania, tot pentru ai lui”, ne-a spus printre lacrimi Magdalena Turcu (foto), fosta dirigintă a lui Ionuţ.
Ultima oară băiatul a venit în ţară vara trecută, special ca să facă şcoala de şoferi. “Am auzit ce s-a întâmplat. Îl ştiu de când era micuţ şi era foarte cuminte, cred că a intrat în vreun anturaj nepotrivit”, ne-a mărturisit Mihai Olteanu, unul dintre vecinii familiei lui Ionuţ.
Tatăl băiatului nu a vrut ieri să vorbească despre fiul său, iar bătrâna care i-a ţinut loc de mamă era răvăşită. Femeia a trebuit să meargă la farmacie pentru a-şi lua medicamentele care să o ajute să treacă peste aceste clipe grele.
“Vor sămi atârne nepotul în ştreang… Numai sufletul meu ştie prin ce durere trec”, ne-a şoptit bătrâna.
Un român a scăpat de moarte săptămâna trecută
În urmă cu exact o săptămână, tot în Malaysia, un mecanic de naţionalitate română, Ştefan Coroi, 29 de ani, a fost condamnat la opt ani de închisoare şi la zece lovituri de bici.
Bărbatul risca pedeapsa cu moartea, pentru trafic cu droguri, dar cu ajutorul unui avocat specializat în astfel de cazuri a reuşit să scape de execuţie.
El a fost găsit vinovat de posesie de 2,5 kilograme de metamfetamină pe care le avea asupra lui, pe 10 aprilie 2012, pe când se afla pe Aeroportul Internaţional Kuala Lumpur.
Judecătorii au considerat că procurorii nu au putut demonstra că tânărul se ocupa cu traficul de droguri, ci doar că el se afla în posesia narcoticelor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro