“Câinii” au muşcat din adversari încă din startul partidei, desprinzându-se rapid la două goluri diferenţă, prin reuşitele lui M. Niculae (2) şi Alexa (6). Trezită din pumni, echipa de ligă secundă a încercat să echilibreze disputa, însă tot Dinamo a fost mai periculoasă, M. Niculae (31) izbind transversala cu un şut de la 22 de metri. Scorul a luat proporţii, după ce acelaşi Alexe (36) a înscris din apropiere. Nemaiavând ce pierde, ALRO a ieşit la joc şi a reuşit să reducă din diferenţă prin reuşita de excepţie a lui Bârsan (38). Mai mult, D. Grigore (44) a fost la un pas de autogol, la o neînţelegere cu Dolha, însă mingea lovită cu capul de fundaşul dinamovist s-a scurs puţin pe lângă propria poartă!

Bucureştenii, fragili în apărare

În repriza secundă, s-a jucat tare, pe contre, dar Alexe (62), A. Cristea (70), NDoye(89), respectiv Dumitra (65) şi Voicu (88) nu au găsit calea spre gol. Finalul a consfinţit victoria “câinilor”, care au arătat însă fragilitate în apărare şi în acest joc cu o echipă de ligă secundă.

Restanţe şi în Ştefan cel Mare

Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, a mărturisit la gsp tv că există restanţe salariale către jucători: “Avem restanţe salariale, dar primele pe care le-am promis jucătorilor după meciurile cu Steaua şi cu Gloria Bistriţa au fost achitate. Dacă aveam datoriile de care se vorbeşte, de 20 de milioane, nu luam licenţa”.

Dosarul „Ferma Băneasa”: unde a muncit Remus Truică în perioada detenției. Milionarul a fost eliberat din închisoare chiar la prima încercare
Recomandări
Dosarul „Ferma Băneasa”: unde a muncit Remus Truică în perioada detenției. Milionarul a fost eliberat din închisoare chiar la prima încercare

Torje stă trei săptămâni

Introdus pe teren în minutul 64, Gabriel Torje nu a rezistat pe teren decât până în minutul 78, când a cerut schimbarea, după ce a suferit o întindere. “Este păcat că s-a accidentat Torje, este o pierdere foarte grea pentru noi. Va sta minimum două-trei săptămâni”, s-a plâns preşedintele executiv al “câinilor”, Cristi Borcea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
Știrileprotv.ro
Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! A tot încercat să își ascundă SARCINA și a reușit, însă nu pentru mult timp. S-a aflat! Marea noastră VEDETĂ este ÎNSĂRCINATĂ
Viva.ro
Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! A tot încercat să își ascundă SARCINA și a reușit, însă nu pentru mult timp. S-a aflat! Marea noastră VEDETĂ este ÎNSĂRCINATĂ
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit să îndure frigul, iar locul e înconjurat de păduri superbe
FANATIK.RO
Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit să îndure frigul, iar locul e înconjurat de păduri superbe
„Psihic a fost greu” » Adrian Petre dezvăluie cum l-a salvat noua relație: „Nu știu dacă auzise sau nu de mine, a prins cea mai proastă parte a carierei”
GSP.RO
„Psihic a fost greu” » Adrian Petre dezvăluie cum l-a salvat noua relație: „Nu știu dacă auzise sau nu de mine, a prins cea mai proastă parte a carierei”
Patru zodii care vor avea 7 zile pline de șanse fabuloase. Se vor întâmpla lucruri minunate în următoarea perioadă
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea 7 zile pline de șanse fabuloase. Se vor întâmpla lucruri minunate în următoarea perioadă
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Casă de 300.000 de lei din Slobozia Conachi, luată de viitură. Proprietara muncise 20 de ani în străinătate pentru ea
Observatornews.ro
Casă de 300.000 de lei din Slobozia Conachi, luată de viitură. Proprietara muncise 20 de ani în străinătate pentru ea
Horoscop 24 septembrie 2024. Berbecii au impresia că a venit momentul să recupereze tot ce au pierdut sau nu au reușit să facă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2024. Berbecii au impresia că a venit momentul să recupereze tot ce au pierdut sau nu au reușit să facă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI