Se pare că partidele parlamentare au ajuns la un punct comun în ceea ce priveşte legea care rezolvă problema câinilor fără stăpân. Astfel, maidanezii vor fi ţinuţi în adăpost 10 zile, timp în care pot fi adoptaţi. În cazul în care nu-şi găsesc stăpâni, câinii vor fi eutanasiaţi, susţine pesurse.ro.
Cea de-a doua modifiare, conform sursei citate, este aceea că primarii vor implementa în mod obligatoriu această lege în decurs de 10 zile. Asta înseamnă că edililor le este luată puterea de decizie în plan local privind gestionarea problemei câinilor comunitari.
Adoptarea în regim de urgenţă a legii privind câinii comunitari vine ca urmare a faptului că un copil de numai patru ani a fost sfârşiat de o haită de maidanezi în Parcul Tei. Reacţia prrimarului general Sorin Oprescu a fost declanşarea unui referendum. Astfel, pe 6 octombrie, bucureşteni trebuie să răspundă la întrebarea: „Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinător capturaţi pe domeniul public al Municipiului Bucureşti şi neadoptaţi în termenul prevăzut de lege? Da sau nu?”. În aceste condiţii organizarea referendumului poate fi doar o pierdere de timp şi bani.
Foto: piticu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro