Doina Elena Noghin, o bătrânică de 64 de ani, a lipit pe stâlpi anunţuri în care se arată dispusă să se mărite cu un “domn generos”, care să o ajute să-şi împlinească visul de a deveni prima femeie preşedinte din România.
“Candidată independentă la Preşedinţia României, intenţionez căsătorie cu domn care să mă reprezinte, nefumător, între 50-65 de ani”, aşa sună o parte a anunţului lipit de Doina Elena Noghin pe stâlpii din oraşele Constanţa şi Bucureşti.
Abordată de reporterii Libertăţii, candidata a precizat că până în prezent are şapte pretendenţi: “Cu cinci m-am văzut deja, iar cu ceilalţi doi urmează să stabilesc întâlniri. Oricum, eu o să le dau un răspuns final în ceea ce priveşte căsătoria după ce ajung la Cotroceni”.
Femeia ne-a declarat că are destulă experienţă politică, ea fiind aleasă deputat pe listele Partidului Ecologist în 1990.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Meseria bănoasă spre care au început să se îndrepte multe cupluri de români. „În cel mai rău caz, 4.000 de euro”
Viva.ro
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Libertateapentrufemei.ro
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
FANATIK.RO
Băutura pe care trebuie să o consumi înainte de culcare. Îmbunătățește considerabil calitatea somnului
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
FANATIK.RO
Anca Dimancea dezvăluie zodiile care vor fi pe val în noiembrie 2024. Nu ar trebui să apară deloc probleme pentru acești nativi
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Observatornews.ro
Pensionarii militari vor primi măriri de pensii de fiecare dată când militarii activi primesc măriri salariale. Ne va costa 900 de milioane de euro pe an
HOROSCOP
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva