Toamna aceasta, gospodinele care vor să aibă cu ce să umple borcanele trebuie să pună de pe acum bani deoparte. Şi asta pentru că, oficial, preţurile legumelor care pot fi conservate se vor mări considerabil faţă de anii precedenţi. Motivul îl reprezintă vremea, care le-a stricat planurile producătorilor. Ei au fost nevoiţi să umble la preţ ca să compenseze recolta prea mică, în comparaţie cu aşteptările avute.
“Canicula le-a dat planurile peste cap tuturor producătorilor. Calitativ, legumele sunt mai bune, însă cantitativ este catastrofal, majoritatea agricultorilor s-au trezit cu recolta la jumătate din cauza căldurii excesive. Acesta este motivul pentru care preţurile vor creşte foarte mult la legumele care necesită conservare, cum ar fi gogoşari, castraveţi şi gogonele, respectiv cu 30%. În cazul roşiilor, scumpirea va fi şi de 100%. Singura legumă care nu va suferi scumpiri va fi conopida, pentru că recolta este bogată”, ne-a declarat Gheorghe Vlad, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Legume. În teren, situaţia este critică, o spun chiar producătorii.

Producătorii ţin cu dinţii de preţ

În comuna Vidra, care este bazinul legumicol din sudul Bucureştiului, cultivatorii spun că preferă să arunce legumele decât să le dea la un preţ de nimic. “Mulţi producători aleg să arunce zeci de kilograme de roşii decât să le dea la preţ de nimic speculanţilor, care le vând prin pieţe la preţuri duble. Doar producţia de conopidă ne salvează. Căldura ne-a distrus o mare parte din castraveţii pe care îi cultivam în sere. Iar gogonele vor fi puţine”, ne-a declarat Gheorghe Neacşu, un cultivator din Vidra.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI