Urmează vijelii
Şi azi se anunţă temperaturi de foc, dar de mâine vremea se va schimba. În nordul, în vestul şi în centrul ţării, sunt aşteptate ploi, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Bucureşti
Ioana şi Constantin au făcut faţă cu greu căldurii dintr-un troleibuz unde erau 37 de grade
În câteva minute, oul pe care l-am pus pe maşină s-a prăjit
Arad – Arădenii se adăpostesc sub umbrele vesele
Singura arteră pietonală din Arad, str. Merţianu, a fost acoperită parţial cu sute de umbrele multicolore. Montarea acestora s-a executat în perspectiva sărbătoririi zilelor Aradului, care încep mâine şi ţin până pe 25 august. Odată instalate, umbrelele au devenit şi un punct de atracţie pentru tineri şi mai ales pentru cei care utilizează reţele de socializare. Iniţiativa instalării umbrelelor multicolore le aparţine celor de la Asociaţia Noi Re-Creăm, din Timişoara. (Cristian Cotuna)
Bușteni – Nici la munte nu e aşa răcoare
Mii de turişti au fugit ieri de caniculă şi s-au refugiat la munte, dar şi aici a fost cald, termometrele arătând 28 de grade Celsius. Mulţi au renunţat la plimbările prin staţiuni şi au preferat zonele cu umbră. În Buşteni, oamenii au trecut la costume de baie şi s-au răcorit în poienile de la poalele Bucegilor şi în locurile cu apă curgătoare. Cea mai mare aglomeraţie s-a format însă la telecabina ce duce la peste 2.000 de metri altitudine. Turiştii au aşteptat în soare chiar şi două ore ca să ajungă pe Platoul Bucegilor, unde erau sub 23 de grade Celius. (Ştefan Negotei)
Sibiu – Mor, mor, mor de cald!
Chiar dacă Grădina Zoologică a Sibiului este amenajată în pădure, animalele, neobişnuite cu temperaturi aşa de ridicate, suferă teribil pe vreme de caniculă. Ca să scape de zăpuşeală, ursul de aici face baie în jgheabul special amenajat pentru el. Ieri a dat o adevărată reprezentaţie în piscină, iar îngrijitorii l-au răsplătit cu multe duşuri cu apă rece în partea cea mai fierbinte a zilei. (Elena Buciu)
fotografii: Vlad Chirea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro