Fanfare spectaculoase au defilat pe bulevardul Fântânilor
Piaţa Unirii a fost neîncăpătoare pentru miile de bucureşteni care au luat parte la show-ul în aer liber oferit de cele 20 de fanfare venite la Bucureşti din 12 ţări, cu ocazia Zilei Europei.
Printre cei mai spectaculoşi au fost reprezentanţii Olandei, care au dovedit o dexteritate uluitoare: au cântat la instrumente în timp ce făceau slalom cu bicicletele. Evenimentul, la care a luat parte şi fanfara Armatei Române, s-a desfăşurat pe traseul Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei.
Principele Nicolae i-a premiat pe maratonişti
Sute de amatori de sport s-au adunat ieri dimineaţă la Palatul Elisabeta, de unde s-a plecat în maratonul regal, unul dintre evenimentele organizate cu prilejul Zilei Regalităţii. Principele Nicolae a dat startul şi tot el a fost cel care l-a premiat pe câştigător.
“Trebuie să mă pregătesc puţin şi poate la anul mă voi alinia şi eu la start”, a declarat Alteţa Sa. Casa Regală a României a organizat ieri şi o petrecere la care au fost invitate 6.000 de personalităţi din diverse domenii.
Gurmanzii s-au delectat cu fripturi la proţap
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice a organizat un târg de bunătăţi tradiţionale în acest weekend, invitând producători din toate colţurile ţării. Gurmanzii atraşi de aromele îmbietoare s-au putut delecta cu berbecuţ şi purceluş la proţap, curcan copt la jar, zacuscă de peşte, pâine pe vatră, brânzeturi felurite şi cu dulciuri de soi, precum cornetele boiereşti. Târgul este deschis şi azi, în bd. Mărăşti nr. 61.
La Braşov, a fost sărbătorită prima Dacie 1300
Ieri s-au împlinit 45 de ani de la fabricarea primei Dacii 1300, iar 60 de braşoveni, posesori ai unor automobile româneşti vechi, au ieşit să se mândrească, în Piaţa Sfatului, cu “comorile” lor.
Vedeta expoziţiei a fost un Renault 12, model similar cu Dacia 1300, lansat în acelaşi timp în Franţa, exemplar rarisim, cu volan pe partea dreaptă. Automobilul a fost adus pe platformă de la Londra special pentru întâlnirea anuală Dacia Clasic şi îi aparţine violonistului Remus Azoiţei. (Ana Grădinariu)
Fotografii: Vlad Chirea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro