Preşedintele şi-a petrecut weekendul la Covasna. S-a retras în Secuime, după cum a zis, spre a medita profund şi în linişte (n-am înţeles cine i-o tulbură la Cotroceni) asupra formei finale a proiectului de revizuire a Constituţiei. Acesta are ca iniţiator legal Guvernul şi va fi înaintat Parlamentului după Sărbători, preşedintele cerând să fie aprobat şi trecut prin Referendum odată cu alegerile locale din vara lui 2012. Dar asupra dedesubturilor şi intereselor lui Traian Băsescu legate de acest proiect vom reveni după publicarea lui.
Duminică, vizibil obosit, probabil de decelarea subtilităţilor constituţionale, preşedintele a ieşit însă la rampă cu declaraţii legate de alegerile din PDL. O dată în plus, Băsescu şi-a afirmat, expresis verbis, deşi Constituţia îi cere să nu se amestece în treburile partidelor, preferinţa pentru Boc, “partenerul său încă din 2004”, cel la care Blaga tocmai făcuse aluzie că nu-i decât un yesman. Furios, Băsescu l-a atacat iar, cu duritate, pe Blaga, ca pe un “căprar” de care partidul n-are nevoie. Că Băsescu, implicit, aseamănă PDL cu o turmă de capre, e treaba lui. Totuşi, e cel puţin neelegant să-i refuze “căprarului” meritul de a-i fi dus în spinare atâtea campanii electorale personale. E însă în firea lui Băsescu obiceiul “maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece”. Al treilea candidat, Paleologu? Băsescu i-a şi definit rolul de figurant “duce tava”, menţionând că nu l-a primit şi pe el, ca pe Boc şi pe Blaga, la Cotroceni. O altă “declaraţie de la Covansa”, peste care nu trebuie trecut: susţinerea fără rezerve a desfiinţării de către Attila Cseke a 67 de spitale, fără a pune nimic în loc. De fapt, Băsescu n-a făcut decât să-şi susţină propria indicaţie, din mai 2010, când a cerut închiderea a 200 de spitale. De aceea a şi precizat că hăcuirea reţelei sanitare va continua. “Beţivii” şi “leneşii” de la sate trebuie pedepsiţi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro