Potrivit studiului regimurile bogate în carne albă și roșie cu un risc crescut de cancer la rinichi. Și pregătirea termică a alimentelor are un rol în acest sens, explică autorii cercetării.
O echipă ce cercetători de la Centrul de luptă împotriva cancerului ‘MD Anderson’ din cadrul Universității Texas a comparat obiceiurile alimentare a 659 de persoane cărora le fusese diagnosticat recent un carcinom renal cu cele ale 699 de persoane sănătoase.
„Rinichiul este un organ activ în plan biochimic, care contribuie semnificativ la metabolismul xenobioticelor (substanțe chimice poluante sau toxice, străine organismului – n.r.); prin urmare este expus unor concentrații mai ridicate de produse cancerigene decât alte organe”, explică autorii studiului.
Datele arată că persoanele cu carcinom renal consumă mai multă carne roșie sau albă decât cele din grupul de control. Această asociere s-ar putea explica prin modul de pregătire termică a cărnii: temperaturile foarte ridicate ale cărnii în timpul gătitului favorizează emisia de substanțe cancerigene. Printre cele menționate în studiu se numără aminele heterociclice sau hidrocarburile aromatice.
„Puiul bine fript, care se consumă adesea la petrecerile cu ‘barbecue’, înseamnă enorm de mulți acizi heterociclici de tip PhIP”, spune cercetătorul Fabrice Pierre. Cercetătorul subliniază că fierul din carne (îndeosebi din carnea roșie) are și el un rol în procesul carcinogen, indiferent de modul de tratare termică.