“Nu este normal ca în Parlament să acceadă indivizi fără studii superioare, întrucât aici se fac legi, iar aceste legi trebuie gândite de oameni care au ceva carte. Munca noastră afectează viaţa a milioane de români şi nu e firesc ca legile să fie făcute aşa, pe picior, fără a fi în cunoştinţă de cauză. Trebuie ca toţi cei care vor să devină parlamentari să aibă o facultate şi minimum cinci ani de experienţă în domeniul pentru care s-au pregătit”, a declarat Voicu.
Mai mult, alesul crede că limitarea vârstei pentru viitorii demnitari este tot o măsură prin care se va eficientiza Parlamentul. “Un individ de 23 de ani habar nu are ce e viaţa, darămite să facă legi sau să le studieze, aşa că vârsta minimă pentru a fi ales deputat sau senator trebuie să se ridice la 30 de ani, când un om are ceva experienţă după perioada de studii. Totodată, atunci când un om atinge vârsta de pensie, e normal ca el să îşi vadă de bătrâneţe, nu să mai stea şi să piardă vremea prin Parlament. Mi se pare de bunsimţ ca la împlinirea vârstei de pensionare să nu mai ai acces la o funcţie de deputat sau de senator. E vremea să ai grijă de nepoţi, să-ţi scrii amintirile, să te plimbi prin lume, nu să îţi duci bătrâneţile pe holurile Casei Poporului”, a spus deputatul Mădălin Voicu.
Sergiu Nicolaescu şi Silviu Prigoană ar avea de suferit!
Dacă intenţia lui Mădălin Voicu va deveni lege, câţiva dintre actualii aleşi nu ar mai putea prinde un nou mandat. Este vorba de pedelistul Silviu Prigoană, care nu are studii superioare, el fiind de meserie tehnician, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu, 83 de ani, care are cu mult peste vârsta de pensionare. De asemenea, în viitorul Legislativ nu vor mai exista cazuri ca acela al deputatului social-democrat Adrian Mocanu, care a devenit parlamentar la 26 de ani.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro