În cartierul „Henri Coandă” și-au asigurat o locuință și mulți angajați ai ANL. Tudor Ienulescu, fost șef de birou la pregătiri amplasamente în cadrul ANL, pensionar de trei ani, are 69 de ani și mari rețineri în a spune că mai speră să apuce să trăiască în locuința care a costat 89.000 de euro. A plătit 52.000 de euro, dar s-a oprit cu casa la roșu când a văzut că finalizarea lucrărilor e blocată. Știe situația cartierului mai bine decât oricine, și nu are rețineri în a ne spune cum stau lucrurile. „N-am nici o speranță, pentru că treaba e politică, și ăștia nu scot nimic, deci nu fac nimic!”, își varsă oful, încă de la început. Ne povestește cum au ajuns locatarii să aibă curent electric. „Doar curent electric există în cartier, după ce asociația deținătorilor de lot a dat în judecată Enelul și a câștigat. Gazele însă, nu se pot introduce până nu e gata sistematizarea verticală. Lucrările pentru canalizare și apă ar trebui să se înceapă de lângă Lukoil-ul de lângă Aviator Șerbănescu, pentru că acolo e punctul în care trebuie să se verse apele reziduale. E canalul C3 al Bucureștiului. Acolo va fi și principala cale de acces în ansamblu, pe strada Avionului și Nisipoasa. Se va trece cu canalizarea pe sub calea ferată de Constanța și se va face un pod pe deasupra. Ei, ce ziceți, ca și marjă de timp așa, cam cât va mai dura asta?! Și sunt doi kilometri până la intrarea în ansamblu…”, turuie arhitectul pe nerăsuflate ce își amintește din planurile la care a luat parte.
Deși fost angajat ANL, se simte și el țepuit de un sistem incapabil de a dezvolta frumos, controlat și până la capăt. „Stau de atâția ani cu zeci de mii de euro dați, și nici nu pot să mă mut, nici nu am nicio speranță. Până acum Oprescu a avansat vreo patru sau cinci termene de a începe ceva, dar nu se întâmplă nimic. E PUZ-ul aprobat, dar nu vor ăștia să dea nici un ban, nu vor să facă nimic!”, mai adaugă arhitectul Ienulescu.
Ridică deznădăjduit din umeri, pentru că nu înțelege cum s-a putut ajunge la o asemenea situație, apoi ne arată cum vântul a început să smulgă tabla de pe acoperișurile caselor ANL sau cum unele au porțile smulse de hoții de fier vechiFotografii: Alex Dobre
Citește și: Trebuia să fie zonă de lux, dar a ajuns cartier-fantomă / Cel mai controversat proiect imobiliar al României e în paragină

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Știrileprotv.ro
Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Viva.ro
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Libertateapentrufemei.ro
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Acestea sunt cele mai ieftine mașini. Sunt accesibile pentru orice buzunar și nu e deloc scumpă întreținerea lor
FANATIK.RO
Acestea sunt cele mai ieftine mașini. Sunt accesibile pentru orice buzunar și nu e deloc scumpă întreținerea lor
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
FANATIK.RO
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Financiarul.ro
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
Observatornews.ro
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI