← Sorin Cârțu, un vulcan pe marginea terenului, a spart în toamna lui 2010 un geam pe stadionul din Basel
Libertatea: Ce vă mai aduceţi aminte despre meciul din 2010?
Sorin Cârţu: Echipa elveţiană era bine organizată, cu jucători importanţi ca Streller, Inkoom, Shaqiri, Frei sau Xhaka. Ei au fost mai proaspeţi, pentru că nu mai jucaseră un meci de două săptămâni, în timp ce noi avusesem 11 partide în 35 de zile. Acum situaţia e diferită, pentru că Basel are o echipă total schimbată, cu mulţi jucători tineri.
CFR e o echipă mai puternică decât acum doi ani?
Nu, pentru că atunci existau Traore, De Zerbi, Kone, Tony sau Costa, dar exista şi o omogenitate mai mare. Cred că şansele de calificare în grupele Ligii sunt egale, 50% – 50%, pentru că în această competiţie există un alt mod de abordare a meciurilor decât în campionat, de exemplu. Numai gândul că poţi câştiga 20.000.000 de euro e un stimul suplimentar. Şi pentru antrenor e o miză specială. Eu am refuzat o ofertă de la Vaslui, pentru a antrena CFR în Ligă.
Accidentarea lui Bastos l-a scos din minţi
De ce aţi spart banca de rezerve a arenei din Basel?
E o situaţie pentru care plătesc şi acum. A fost un moment de frustrare pentru că aveam nevoie de doar un punct pentru a ocupa locul al treilea în grupă şi a merge în Europa League. Făcusem deja toate schimbările, dar Tomas Costa s-a accidentat şi stătea practic pe teren. Apoi, doctorul mi-a făcut semn că Bastos trebuie şi el înlocuit. Atunci a venit acea descătuşare nervoasă, la care astăzi nu aş mai recurge.
Ce s-a întâmplat după meci?
Am fost pus pe liber de club şi am plătit amenda dată de UEFA, 10.000 de euro. Mai mult, elveţienii m-au pus să plătesc şi 2.000 de euro pentru reparaţia băncii. Asta este! Sunt un tip mai vulcanic şi am plătit cu vârf şi îndesat pentru acel gest nervos.