Sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 23,00, la iMapp Bucharest 555 vor fi proiectate 5 show-uri a câte 5 minute şi 55 de secunde, pe cea mai impresionantă suprafaţă pe care o poate oferi o clădire.
Deşi faţada Palatului Parlamentului a mai fost folosită pentru proiecţii, este prima dată când este încorporată într-un proiect de video-mapping, care presupune o imagine 3D complexă, ce animă prin forme şi culori suprafaţa clădirii, folosind fiecare element arhitectonic pentru a personaliza şi reinterpreta aria gigantică a construcţiei, de aproximativ 20.000 de metri pătraţi. Selecţia echipelor de artişti a fost efectuată în urma unui concurs desfăşurat pe site-ul oficial al evenimentului, la care au participat echipe de artişti din întreaga lume.
Dintre participanţi, au fost selecţionate 5 echipe cu un portofoliu deosebit, cărora li s-a oferit posibilitatea de a-şi transforma ideile şi viziunea în realitate, printr-un show de excepţie. După ce vor avea loc toate cele 5 video-mappinguri, unul dintre ele va fi desemnat favoritul publicului, în urma unui vot prin sms, în timp real.
Astfel, incepand cu ora 23.05, show-ul debuteaza cu echipa „Maxintensity” din Ungaria, urmata de echipa „The Macula” – Cehia, echipa „Damien Fountain” din Franta, „Les Ateliers Nomad” din Romania si se incheie cu proiectiile echipei „SevenZero” din Polonia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro