Au prins gustul cailor putere si nu au rezistat ispitei de a concura alaturi de granzii Formulei 1 pe circuitul care va fi amenajat in jurul Palatului Parlamentului. Bogdan si Cosmin, doi dintre componentii trupei Cassa Loco, au lasat pentru o vreme microfonul si se antreneaza pentru Cupa Dacia Logan din cadrul Vodafone Bucharest Challenge 2007.
‘A fost incredibila intrecerea de pe circuitul de la Oschersleben din Germania. Am absolvit un curs special pentru a putea participa la Cupa Dacia Logan, care va fi organizata la Bucuresti, intre 18 si 20 mai.
Ne-am dat pe circuit si am reusit sa atingem 165 de km la ora in viteza a patra. Am iesit in decor, asa cum fac toti profesionistii, iar Bogdan a reusit chiar sa rupa una din rotile masinii’, ne-a povestit Cosmin. Baietii spun ca au invatat foarte multe in cele doua zile si cred ca acest lucru le va prinde bine si in traficul din Capitala.
Se intrec cu cei mai rapizi piloti romani
Dar cum alaturi de ei, la startul Cupei Dacia Logan, se va afla si Constantin Raileanu, unul dintre cei mai rapizi piloti romani, baietii de la Cassa Loco nu viseaza sa castige, ci doar sa aiba o evolutie foarte buna. Dupa concurs se vor concentra din nou asupra noului single pe care il pregatesc, in acelasi stil glumet: ‘Nu esti tu un pic cam prost’.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro