Nu mică le-a fost mirarea organizatorilor evenimentului când au văzut cum, încă de la primele ore de la deschiderea oficială, sute de persoane, interesate de turism istoric, au venit să vadă cu ce oferte se prezint expozanţii. „3.145 de bilete s-au vândut în prima zi a evenimentului”, ne-au declarat reprezentanţi ai autorităţilor locale, organizatorii principali ai manifestării.

Alte câteva sute de turişti sunt aşteptate să sosească în cursul zilei de astăzi şi mâine, evenimentul avbând loc până duminică seara. Printre castelele sau palatele reprezentate la acest târg se numără Palatul Brukenthal din Sibiu, Castelul Bran, Turnul cu Ceas din Sighişoara, Cetatea Alba Carolina din Alba -Iulia, Castelul Cantacuzino, Cetatea Făgăraş, dar şi alte astfel de edificii din Spania, Ungaria, Cehia sau Bulgaria. Reprezentaţii acestora au pregătit standuri cu pliante şi filme de prezentare a ediciului pe care îl promovează.

Turiştii care trec pragul Castelului Corvinilor sunt întâmpinaţi de domniţe şi cavaleri cu care se pot fotografia, mâine, în ultima zi a evenimentului, fiind organizate lupte medievale, lecţii de tir cu arcul sau cu spada, dar şi un turnir medieval.

targ_european_castel.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI