Marţi seara, Cătălin Botezatu a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care lăsa de înţeles faptul că trece prin momente dificile, „dând o palmă” astfel peste obraz prietenilor, care l-au lăsat singur în aceste clipe. Se pare că designerul are probleme de sănătate, fiind nevoit să se interneze de urgenţă într-o clinică exclusivistă din Turcia. Aici Bote a ajuns singur, în mare secret, la câteva ore de când a publicat rândurile emoţionante pe contul său de socializare. Imaginile cu el în timp ce intra în clinică ne-au fost trimise de o româncă stabilită în Turcia, internată şi ea la spitalul de lux.
Deisgnerul a fost supus la clinica din Turcia unor analize amănunţite atât la cord, cât şi la creier, conform adpm.ro. După stările de rău din ultima perioadă, creatorul de modă vrea să afle ce este în neregulă cu inima sa, fiind totodată suspectat de o tumoră pe creier.
Sănătatea designerului pare din ce în ce mai şubredă, după ce în ultimii ani Bote a avut câteva internări, din cauza problemelor cu inima. Însă de fiecare dată, creatorul de modă s-a ferit să facă declaraţii pe seama afecţiunii sale, dând răspunsuri evazive legate de desele sale internări.
„Privitor la zvonurile că am avut un preinfarct, nu pot să spun decât că a fost vorba de ceva de genul”, declara Bote acum ceva vreme.
 

Mizele turului 2 al alegerilor prezidențiale din România. Două tipologii de șef de stat complet diferite
Recomandări
Mizele turului 2 al alegerilor prezidențiale din România. Două tipologii de șef de stat complet diferite

bote-1_01.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește Live Text Alegeri Prezidențiale și vezi care este prezența la vot în turul 2! Când ai rezultate exit poll la prezidențiale!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Libertateapentrufemei.ro
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Alegerile din Duminica Orbului. Coposu, Rațiu și Câmpeanu, apostolii anti-sistem. Mesajul Seniorului pe care românii nu l-au auzit niciodată
Adevarul.ro
Alegerile din Duminica Orbului. Coposu, Rațiu și Câmpeanu, apostolii anti-sistem. Mesajul Seniorului pe care românii nu l-au auzit niciodată
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Elle.ro
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Pix care permite ștergerea semnăturilor, folosit de membrii unei secții de votare din Neamţ
Observatornews.ro
Pix care permite ștergerea semnăturilor, folosit de membrii unei secții de votare din Neamţ
Horoscop 18 mai 2025. Scorpionii sunt prinși în mrejele unor obligații pe care și le-au creat singuri și ar fi bine să înțeleagă cum au ajuns aici
HOROSCOP
Horoscop 18 mai 2025. Scorpionii sunt prinși în mrejele unor obligații pe care și le-au creat singuri și ar fi bine să înțeleagă cum au ajuns aici

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI