„De obicei petrecem Paștele cu familia, iar anul ăsta cu atât mai mult, fiindcă e și primul an când îl avem pe David cu noi. Vor veni la noi și rudele Andrei, și părinții mei, vom fi deci o familie completă și numeroasă și o să ne fie foarte bine”, declara prezentatorul emisiunii „Happy Hour” de la Pro Tv.
Acesta a mai adăugat că deși este primul Paște în formulă extinsă, tradițiile acestei sărbători nu se vor schimba în familia sa: „Mergem la biserică de Inviere, ca în fiecare an, cu familia. Apoi aducem Lumina acasă, iar a doua zi se încinge masa de Paște”, mai spune Măruță.
Cât despre Iepuraș, vedeta Pro Tv e convinsă ca acesta nu îi va ocoli familia nici anul acesta, cu atât mai mult cu cât micuțul David este centrul universului lor:
„Sigur, David e acum foarte micuț și nu înțelege nici sărbătoarea, nici cadourile pe care i le vom face. Insă de când a venit el pe lume recunosc că nu ne mai interesează foarte tare ce primim noi de la Iepuraș, ci ne interesează cum să ne bucurăm copilul”, a încheiat Catalin Maruta.
Telespectatorii ii pot revedea pe Cătălin și Andra în aceste zile de sărbătoare la Pro Tv, în ediția specială „Happy Hour” de a doua zi de Paște (25 aprilie, 17.45) și, respectiv, în finala „Românii au talent” (25 aprilie, 20.30).
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!