Conform actelor de la dosar, povestea patrupedului, un bichon metis de culoare albă cu pete galbene, a început în 2011, când stăpâna sa a murit.
Căţeluşa a fost adoptată de vecina stăpânei sale, care a luat-o şi a cazat-o într-un complex pentru căţei, al asociaţiei de protecţie a animalelor Planeta Ham- Ham. Iniţial, totul a decurs normal, iar lunar, stăpâna adoptivă a Bellei a plătit pentru hrana şi îngrijirea acesteia 100 de euro. Din aceleaşi acte reiese că, la un moment dat, tariful de cazare a patrupedului s-a dublat, condiţii în care stăpâna a cerut returnarea căţeluşei.
Cum nu şi-a primit înapoi căţelul, decât dacă ar fi plătit aproape 1.000 de euro pentru servicii reclamate de asociaţie ca fiind efectuate, dar despre care stăpâna Bellei spune că nu le-a cerut, femeia a dat în judecată Planeta Ham- Ham. Acum, magistraţii vor hotărî dacă predau sau nu patrupedul stăpânei sale ori dacă aceasta trebuie mai întâi să plătească banii ceruţi de asociaţie.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro