Ruth şi Marius Bodnariu, cei doi soţi cărora statul norvegian le-a luat cei cinci copii, trec printr-un adevărat coșmar, în încercarea de a-și lua copiii înapoi acasă. Din păcate, cei doi soți nu sunt optimiști.
”S-au întâmplat o serie de lucruri care nu ne dau speranţe prea mari. Au fost o serie de lucruri, o înfăţişare a unei comisii judeţene şi nu am rezolvat nimic, din contră, situaţia a devenit mai rea, deşi nu există dovezi noi.
Ce am observat e că atunci când am vrut să ne apărăm, cu atât ne-am îmbunătăţit situaţia. Sfatul fostei avocate a fost să ne menţinem umili, low profile… Nu am fost de acord cu această strategie. Pronosticul e foarte rău, dar dorim ca Dumnezeu să facă dreptate. Nu putem înţelege poziţia autorităţilor, descoperim o faţă a culturii care ne surprinde”, a declarat Marius Bodnariu, la Realitatea TV.
Cei doi români au chiar și un program de vizitare a micuților. ”Ultima oară am văzut bebele azi, eu şi soţia. Îl mai vedem şi miercuri. Încă două ore. Soţia poate vedea şi băieţii mai mari, de doi ani şi cinci ani. Nu ştim nimic, nici măcar cum le merge. Copiii au protestat la a fi despărţiţi şi nu s-a ţinut cont de această dorinţă a lor”.
Dacă ne rezumăm la explicaţia avocatului, nu există nicio posibilitate… şanse foarte slabe în instanţă. Ştiu poveşti în care familia câştigat la CEDO şi tot nu şi-au văzut copiii. Cei cinci copii au şi cetăţenie română.
Nu au motive, din punctul meu de vedere vă spun. Partea religioasă a fost împinsă afară din dosar, cu grijă. Apare iniţial în dosar îngrijorarea şcolii că copiii ar fi inhibaţi, handicapaţi din pricina credinţei. Noi ştim cum ne creştem copiii şi nu există motive de îngrijorare, poate în alte religii sau cămine. Scopul e ca ei să aleagă singuri credinţa şi nu să îi conving eu, riscând să creez un conflict. Modul în care ne-am crescut copiii e normal: citim din Biblie, cântăm, ne rugăm, nu au primit pedepse din motive religioase”, a mai spus Marius Bodnariu.
Copiii au fost luaţi din familie la denunţul unei profesoare
Coşmarul familiei Bodnariu a început în luna noiembrie, când copiii au fost luaţi din familie în urma unui denunţ al unei profesoare. Motivul ar fi unul religios. Dascălul s-a plâns că atât părinţii, cât şi bunicii sunt creştini radicali şi îşi îndoctrinează copiii. Una dintre cele două fiice a soţilor Bodnariu a cântat la şcoală o melodie creştină, iar profesoara a anunțat autoritățile susținând că micuții sunt îndoctrinați religios în familie.La mai bine de o lună de când cei mici au fost luat din sânul familiei, în condiţii neclare încă, autorităţile norvegiene i-au anunţat pe cei doi părinţii că vor intra într-un program de consiliere din luna februarie. Până atunci însă, vor fi demarate procedurile de adopţie.
Cei doi părinţi au un program de vizitare a copiilor foarte strict, iar pe fetele cele mari nu au voie să le vadă deloc, în timp ce pe bebeluşul de patru luni îş pot vedea de două ori pe săptămână. Ceilalţi doi copii au voie să îşi vadă părinţii doar o dată pe săptămână.
Cazul familiei Bodnariu a ajuns şi la oficiali din Parlament, care au promis că se vor implica şi vor face tot ce pot pentru ca părinţii să îşi recupereze copiii. Sâmbătă urmau să aibă loc proteste la ambasabele Norvegiei din Bucureşti şi din Chişinău.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro