Cum recunoşti ouăle ecologice
Când cumperi ouă vei fi atent nu numai la perioada de valabilitate (care este de 28 de zile) ci şi la alte marcaje. Începând cu 2004, legislaţia europeană i-a obligat pe producători să inscripţioneze ouăle cu un cod. La noi în ţară vei găsi pe orice ou cumpărat din magazine următoarele: o cifră de la 0 la 3, simbolul ţării (RO), judeţul producătorului şi codul fermei unde este produs. Un ou ecologic poate arata astfel: 0-RO-AG-018. Acestea sunt produse în judeţul Argeş la ferma cu numărul 018. În prezent, în România există doar 3 ferme care produc ouă ecologice. Cifra 0 = oul provine din agricultura biologică; 1= găinile sunt crescute în aer liber dar nu sunt hrănite bio; cifra 2 = găina e crescută la sol, dar în spaţii îngrădite, iar cifra 3 = găni crescute în baterii.
Cum sunt tratate găinile
Oul provenit din agricultura biologică provine de la anumite rase de găini (cele maro, din rasa Isa Brown), hrănite numai cu furaje ecologice (provenind de la producători certificaţi). Găinile sunt tratate în sistemul de prevenţie şi nu primesc antibiotice sau vitamine sintetice. Hrana lor nu conţine pesticide, conservanţi, hormoni, aditivi sau OMG (organisme modificate genetic). Păsările trăiesc în condiţii normale pentru rasa lor: se respectă bioritmul, au locuri pentru cuibărit, nu sunt stresate şi nici forţate să ouă după un program sau normă. Au mult spaţiu atât în interior cât şi la exterior şi sunt crescute în condiţii de igienă şi confort. Nu li se taie nici ciocurile şi nici aripile. Apa pe care o beau este de calitate şi proaspătă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6f260f7021d174f78ae2e3a206d4a8ed.jpg)
Nu confunda ouăle de ţară cu cele bio!
Chiar dacă sunt mult mai bune decât cele numerotate cu 1, 2 sau 3, ouăle de la ţărani nu sunt şi bio. Doar în cazul în care porumbul şi restul furajelor provin din agricultura bio şi dacă găinile nu sunt tratate cu antibiotice. Ceea ce e destul de rar. Oricum, între un ou cu cifra 2 sau 3 şi unul de ţară, e preferabil cel din urmă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_c68d6b3c91e13cc99af6191c836bb7a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f09e0e4b568a46ca371da6f89e80fb3f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_6fddc1b5fea970c40b9b0d1f4c46f181.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f2a2bc27beeb0388813911c7aa31d350.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_723ca514dc8e74f36c3d22df13c4bbba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9262cb220da9665332a12b7a96868828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7cb7efa4fada4cdc4cd6c9d06e1bcf5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_68b8c0198d1d2f73dcd067b3f5d0db12.jpg)