“Colaborarea mea cu trustul Kanal D s-a încheiat”, a confirmat Adelina ieri pe blogul ei, în timp ce echipa emisiunii pe care a prezentat-o stabilea detaliile înlocuirii ei, atât de în scurt. Deşi nimeni nu dezvăluie prea multe detalii, este evident că despărţirea a fost una spontană, provocată de o situaţie neprevăzută, bruneta făcând parte din toate spoturile noului sezon al show-ului. Deşi Adelina a fost mai mult decât diplomată în comunicatul remis presei, lipsa unor planuri concrete pentru viaţa de după Kanal spune mai multe.
Despărţire diplomată
“A fost o colaborare frumoasă, pe parcursul celor 6 ani, în care practic am evoluat împreună şi am avut extrem de multe de învăţat. De-a lungul acestei colaborări am cunoscut oameni deosebiţi, cu care m-am înţeles de minune şi cărora le ofer tot respectul meu. Această colaborare s-a încheiat de comun acord şi vreau să le mulţumesc celor din conducerea Kanal D, dar şi echipei cu care am petrecut 12 ore/zi în redacţie”, a declarat oficial Pestriţu. Dar ce va face de acum înainte? “Am nevoie de o perioadă de reflecţie şi odihnă, după o perioadă încărcată”, ne-a declarat ea după ce ecoul plecării ei din Kanal D s-a mai stins.
E OFICIAL: ADELINA PESTRIŢU a plecat definitiv de la Kanal D: ‘Colaborarea s-a încheiat de comun acord. Planurile de viitor nu mai coincid’. Mădălin Ionescu are deja O COLEGĂ NOUĂ